(1) Sumele din Fondul pentru modernizare care se cuvin beneficiarilor instituții publice finanțate integral din bugetul de stat, potrivit contractelor de finanțare, se virează într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală al beneficiarilor respectivi.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele bugetare prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma virată potrivit alin. (1) pentru finanțarea proiectelor aferentă anului bugetar curent din Fondul pentru modernizare de către ordonatorii principali de credite respectivi, precum și de către instituțiile publice din subordinea lor finanțați integral din bugetul acestora.

(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să majoreze creditele de angajament prevăzute în bugetul ordonatorilor de credite cu suma necesară implementării proiectelor, fără a depăși valoarea totală a acestora menționată în contractul de finanțare.

(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (2) și (3 ) în bugetele lor și în anexele la acestea, să introducă proiectele în anexe și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 5 zile lucrătoare.

(5) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (1 ) și plățile efectuate, se virează de către ordonatorii de credite beneficiari din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestora la Trezoreria Statului.

(6) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (5) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către instituțiile publice beneficiare în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (1) , urmând procedura prevăzută la alin. (2)-(4 ), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

(7) Eventualele sume neutilizate în cadrul proiectelor rămase după finalizarea acestora se restituie de către ordonatorii de credite beneficiari din contul de venituri în care au fost încasate, la Ministerul Energiei, în contul de cheltuieli din care au fost virate inițial, dacă restituirea se efectuează în anul în care au fost alocate sumele, sau potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care sumele se restituie în anul următor celui în care au fost alocate.

(8) Din bugetul beneficiarilor instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat se asigură valoarea contribuției proprii a beneficiarilor asumată potrivit contractului de finanțare.

(9) În bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se cuprinde contribuția proprie asumată prin contractele de finanțare a beneficiarilor identificați ca unități care funcționează sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.