LexistoriaDreptul la drept.

Modalitatea de acordare a ajutorului de stat

Azi

OUG 61/2023 · 12 articole

Articolul 8

(1) Cererile inițiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitanți, avizate de către ANZ, se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, respectiv al municipiului București, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.

(2) Cererea inițială anuală de solicitare a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) , al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 , este însoțită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare;

b) acreditarea solicitantului pentru efectuarea serviciului de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat sau recunoașterea ca societate de ameliorare a solicitantului în scopul desfășurării unui program de ameliorare cu animale de reproducție de rasă pură înscrise în registrul genealogic condus sau înființat de aceasta și decizia de aprobare a programului/programelor de ameliorare derulate la rasa/rasele pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii beneficiare ale serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) , avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări de servicii încheiat între prestator și beneficiar, rasa și numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajați și cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menționa „întreprindere nou-înființată“;

d) copia contractului între deținătorul registrului genealogic și prestatorul serviciului de determinare a calității genetice a raselor de animale, respectiv partea terță desemnată în programul de ameliorare aprobat, în cazul în care acesta este altul decât deținătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuția părților la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora, prevăzute la art. 7 alin. (2) , pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;

f) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;

g) declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 7 alin. (4) .

(3) Cererea inițială anuală de solicitare a ajutoarelor de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) , al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 , este însoțită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare;

b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale sau autorizarea ca parte terță pentru efectuarea testării performanțelor, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii beneficiare ale serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) , avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator și beneficiar, rasa și numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajați și cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menționa „întreprindere nou-înființată“;

d) copia contractului între deținătorul registrului genealogic și prestatorul serviciului de determinare a calității genetice a raselor de animale, respectiv partea terță desemnată în programul de ameliorare aprobat sau adeverință eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deținătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuția părților la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora, prevăzute la art. 7 alin. (3) , pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;

f) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;

g) declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 7 alin. (4) .

(4) Pentru a beneficia de ajutorul de stat prevăzut la art. 1 alin. (1) , solicitanții trebuie să încheie cu beneficiarii, așa cum sunt prevăzuți la art. 3 , cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 7 alin. (1) , contracte care să cuprindă specia, rasa și numărul de animale, serviciile prestate și tariful acestora, ce se păstrează de către solicitant și sunt puse la dispoziția persoanelor din cadrul ANZ care efectuează inspecția în zootehnie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.188/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“, cu modificările și completările ulterioare.

(5) În cazul în care până în luna septembrie inclusiv a fiecărui an numărul de animale ale beneficiarului care fac obiectul serviciilor se reduce cu mai mult de 10% față de numărul de animale înscris în lista atașată cererii inițiale, solicitantul ajutorului de stat depune un formular de rectificare a efectivelor de animale, împreună cu cererea de plată aferentă trimestrului III sau, după caz, aferentă lunii septembrie.

(6) Formularul de rectificare prevăzut la alin. (5) , pus la dispoziție de centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, este însoțit de listele prevăzute la alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. c) , care cuprind informații doar despre beneficiarii aflați în situația prevăzută la alin. (5) , inclusiv numărul de animale al acestora existent la data de 30 septembrie a anului pentru care s-a solicitat ajutorul de stat.

(7) După depunerea formularelor de rectificare, centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București diminuează corespunzător numărul de animale care fac obiectul serviciilor. După efectuarea corecțiilor în cererile inițiale, până la sfârșitul anului respectiv, suma rezultată se redistribuie solicitanților, numai în cazul în care au fost aplicate prevederile art. 10 alin. (3) .

Articolul 9

(1) Prin excepție de la prevederile art. 8 alin. (1) , cererile inițiale de solicitare a ajutoarelor de stat, aferente serviciilor realizate în perioada iulie-decembrie 2023, completate de către solicitanți și avizate de către ANZ, se depun în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și 31 iulie 2023 inclusiv.

(2) Valorile maxime ale ajutoarelor de stat prevăzute la art. 7 alin. (5) și (6) , aferente cererilor prevăzute la alin. (1) , se calculează pentru perioada prevăzută la același alineat.

Articolul 10

(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea perioadei pentru depunerea cererilor inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat, prevăzut la art. 8 alin. (1) sau art. 9 alin. (1) , centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București verifică, determină sumele și centralizează cererile și transmit APIA situațiile centralizatoare cu sumele solicitate pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei și pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, al căror model este prevăzut în anexele nr. 3a și 3b .

(2) APIA centralizează situațiile prevăzute la alin. (1) și comunică centrelor sale județene, respectiv al municipiului București sumele reprezentând ajutor de stat ce pot fi acordate, cu încadrarea în plafonul alocat anual prin buget cu această destinație.

(3) În cazul în care sumele solicitate depășesc plafonul alocat prin buget, APIA determină procentul de diminuare a acestora, care se aplică tuturor solicitanților, și îl comunică centrelor sale județene, respectiv al municipiului București.

(4) Centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București aprobă suma anuală pentru cererile inițiale anuale de solicitare și notifică în scris fiecărui solicitant suma ce poate fi încasată sub forma ajutorului de stat.

Articolul 11

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) , al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4a , se poate depune lunar/trimestrial, conform opțiunii menționate în cererea inițială, la centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, în termen de 20 de zile lucrătoare următoare încheierii lunii/trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat, însoțită de următoarele documente aferente perioadei pentru care s-au efectuat serviciile:

a) memoriul tehnic cu activitățile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare și/sau conservare, aprobat de ANZ;

b) lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora, prevăzute la art. 7 alin. (2) în luna pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;

c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menționate activitățile efectuate și cuantumul acestora, precum și perioada facturată;

d) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) .

Articolul 12

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) , al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4b , se poate depune lunar/trimestrial, conform opțiunii menționate în cererea inițială, la centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, în termen de 20 de zile lucrătoare următoare încheierii lunii/trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat, însoțită de următoarele documente aferente perioadei pentru care s-au efectuat serviciile:

a) memoriul tehnic cu activitățile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programul/programele de ameliorare aprobat/e de ANZ. Pentru aprobare, memoriul tehnic va fi transmis la ANZ însoțit de referat/e de avizare întocmite de societatea/societățile de ameliorare recunoscută/e pentru derularea programelor de ameliorare aprobate în care solicitantul este parte terță;

b) lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora, prevăzute la art. 7 alin. (3) , în luna pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;

c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menționate activitățile efectuate și cuantumul acestora, precum și perioada facturată;

d) documentul justificativ de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcție de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat;

e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) .

Articolul 13

(1) În cazul în care solicitanții prevăzuți la art. 6 primesc sprijin și din surse comunitare pentru aceleași cheltuieli eligibile, iar prin cumulare se depășește intensitatea prevăzută la art. 7 alin. (1) , din valoarea ajutorului cuvenit se deduce suma primită din surse comunitare.

(2) În cazul în care există situații conform celor prevăzute la alin. (1) , solicitanții ajutorului de stat completează o declarație pe propria răspundere la care anexează documentele doveditoare.

Articolul 14

(1) Centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, după verificarea documentelor justificative, aprobarea cererilor de plată a ajutoarelor de stat și, după caz, deducerea din drepturile de plată a sumelor rezultate din declarația prevăzută la art. 13 alin. (2) , întocmesc și transmit la APIA centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrelor genealogice ale raselor de animale și centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 5a și 5b .

(2) APIA întocmește și transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale centralizatorul cererilor de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrelor genealogice ale raselor de animale și pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 .

Articolul 15

În baza situației centralizatoare a cererilor de plată a formelor de ajutor de stat, transmisă de APIA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoțită de situația centralizatoare a ajutorului de stat, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7 .

Articolul 16

După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează contul APIA, care alimentează conturile de subvenții ale centrelor județene sau al municipiului București, după caz, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile solicitanților ajutorului de stat, potrivit legislației în vigoare.

Articolul 17

(1) Toate documentele depuse în vederea solicitării și plății ajutoarelor de stat acordate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se păstrează la centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul.

(2) Toate documentele care atestă ajutorul cuvenit se păstrează de către solicitanții ajutorului de stat pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data ultimei plăți.

(3) APIA se asigură că sunt respectate principiile stabilite la pct. 112-114 din Orientările UE în ceea ce privește transparența schemei, respectiv publicarea textului schemei, precum și a informațiilor privind beneficiarii ale căror sume depășesc 10.000 euro, echivalentul a 50.000 lei. Informațiile sunt publicate la adresa https://apia.org.ro.

Articolul 18

Începând cu data primirii deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat se stabilește eligibilitatea beneficiarului și se poate constitui obligația de plată a acestui ajutor de stat.

Articolul 19

ANZ verifică respectarea îndeplinirii normelor tehnice pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 1 și realizarea parametrilor tehnici ai programului de ameliorare, etapizat pentru fiecare an de acordare a ajutorului de stat.