Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 18 mai 2021, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) aplicării ordinului european de protecție, potrivit Legii nr. 151/2016 privind ordinul european de protecție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în cadrul procedurilor prevăzute la lit. a) și b);
2. La articolul 1 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:f) supravegherea executării obligațiilor prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. d) și e) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 102 alin. (3) din aceeași lege.
3. La articolul 1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Monitorizarea electronică realizată în condițiile alin. (2) lit. f) generează alertele prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. d) și e) în sistemul informatic de creare a semnalărilor dezvoltat de către Direcția Națională de Probațiune, care sunt gestionate de personalul propriu.
4. La articolul 2 alineatul (1), literele i) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:i) organ de supraveghere - personal din cadrul Poliției Române cu atribuții de supraveghere în cadrul procedurilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-d), personal din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al unităților subordonate, cu atribuții de supraveghere electronică la distanță pentru procedura prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. e), precum și personalul din cadrul Direcției Naționale de Probațiune, cu atribuții de supraveghere electronică pentru procedura prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. f); ................................................................................................. k) operator tehnic - personal din cadrul Poliției Române, al Administrației Naționale a Penitenciarelor și al unităților subordonate, precum și personalul din cadrul Direcției Naționale de Probațiune, care exercită atribuții tehnice privind monitorizarea electronică, prevăzute în prezenta lege.
5. La articolul 6 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Inspectoratul General al Poliției Române, Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția Națională de Probațiune:
6. La articolul 7 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:d) Direcției Naționale de Probațiune.
7. La articolul 15 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:c) prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana supravegheată sau cu cea protejată, în cazurile în care nu există interpreți sau traducători autorizați disponibili.
8. La articolul 18, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:(4) Pentru introducerea regulilor de monitorizare care să conducă la generarea alertei de apropiere frontieră, organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic configurează distanța față de frontieră în funcție de domiciliu, locul de muncă, reședința sau alte elemente stabilite de organul judiciar.
9. La articolul 21 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. b¹), cu următorul cuprins:b¹) alertă de apropiere frontieră, generată ca urmare a constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată la o distanță mai mică de 30 km de frontiera de stat terestră și pe apă;
10. La articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) În situația executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune, alerta prevăzută la alin. (1) lit. b) este generată numai în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. a) , b) , precum și d) cu referire la revenirea în locuința familiei din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare.
11. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 23 Ordinea de prioritate În situația generării mai multor alerte, sesizarea organelor de ordine publică și a organelor de supraveghere se face respectând următoarea ordine de prioritate: alerta de apropiere, alerta de defecțiune, alerta de părăsire a imobilului, alerta de apropiere frontieră și alerta de depășire a perimetrului.
12. După articolul 28 se introduce un nou articol, art. 28¹, cu următorul cuprins:Articolul 28¹ Procedura în cazul alertei de apropiere frontieră (1) În situația generării unei alerte de apropiere frontieră, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată, să contacteze telefonic organul de supraveghere și să urmeze instrucțiunile acestuia. (2) Atunci când persoana monitorizată electronic potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) are obligația de a nu depăși limita teritorială a României, în situația generării unei alerte de apropiere frontieră are și obligația de a rămâne în locul în care se află. (3) Organele de ordine publică au obligația de a se deplasa în locația indicată cu ocazia primirii datelor de intervenție, pentru depistarea persoanei supravegheate prevăzute la alin. (2). (4) Organul de ordine publică care a depistat persoana supravegheată prevăzută la alin. (2) are obligația de a întocmi un proces-verbal în acest sens.
13. La articolul 30, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:(4) În situația generării unei alerte de defecțiune cu ocazia monitorizării electronice realizate în condițiile art. 1 alin. (2) lit. f), persoana supravegheată este obligată să contacteze organul de supraveghere și să urmeze instrucțiunile acestuia.
14. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 33 Accesul organului de supraveghere și al organului judiciar la datele de localizare În scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere au acces la datele de localizare din SIME.
15. La articolul 37, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Datele privind semnalările, precum și datele de localizare se păstrează pentru o perioadă de 2 ani de la momentul încetării monitorizării electronice.
16. La articolul 40, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Monitorizarea electronică se aplică, în sistem-pilot, cazurilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) și b), începând cu data de 1 octombrie 2024 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025.
17. La articolul 40, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pe perioada funcționării în sistem-pilot, în cazurile prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-d), se poate dispune, potrivit legii, obligarea persoanei de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere, în condițiile hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2).
18. După articolul 41 se introduce un nou articol, art. 41¹, cu următorul cuprins:Articolul 41¹ Norme de aplicare Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.