(1) Se autorizează ordonatorii de credite prevăzuți la art. 15² alin. (1) lit. a) să efectueze, pe parcursul exercițiului bugetar, redistribuiri de fonduri între proiectele finanțate/propuse la finanțare în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și virări de credite de la alte titluri ori capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure finanțarea corespunzătoare a proiectelor implementate în cadrul Programului, cu modificarea corespunzătoare, în cazul în care este necesar, a valorii totale a proiectului, sau să asigure finanțarea unor proiecte noi. Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8)-(10) și (16) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite ca, pentru asigurarea valorii totale a proiectului sau, după caz, a contribuției proprii pentru derularea unor proiecte noi sau continuarea proiectelor din cadrul Programului, să introducă titlul prevăzut la art. 15⁵ alin. (2) , asigurând fonduri prin virări de credite bugetare și de angajament cu încadrare în nivelul total al fondurilor aprobate.