Pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice în contextul și pe durata pregătirii preluării și a exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, posturile contractuale cu care este suplimentat, pe durată determinată, numărul maxim de posturi din cadrul autorităților sau instituțiilor publice pot fi ocupate inclusiv prin detașarea funcționarilor publici sau a funcționarilor publici cu statut special, prin derogare de la prevederile legale specifice acestor categorii de personal referitoare la instituția detașării.