Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (1), după punctul 54 se introduc patru noi puncte, punctele 55-58, cu următorul cuprins:date de identificare a utilizatorului final al cartelei SIM - în cazul persoanei fizice cu cetățenie română - datele cu caracter personal prevăzute în actul de identitate constând în nume, prenume, cod numeric personal, precum și, dacă sunt menționate în actul de identitate, adresa de domiciliu și adresa de reședință, respectiv, în cazul persoanelor fizice fără cetățenie română - nume, prenume, seria și numărul actului de identificare, țara emitentă, adresa de reședință, în cazul rezidenților, precum și, dacă sunt menționate în actul de identificare, codul numeric personal sau echivalentul acestuia și data nașterii; în cazul persoanelor juridice - denumirea, sediul și codul unic de identificare/codul de identificare fiscală, precum și datele cu caracter personal, prevăzute mai sus, ale reprezentantului legal al persoanei juridice; date de identificare a utilizatorului final al serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte fixe - în cazul persoanei fizice cu cetățenie română - datele cu caracter personal prevăzute în actul de identitate constând în nume, prenume, cod numeric personal, precum și, dacă sunt menționate în actul de identitate, adresa de domiciliu și adresa de reședință, respectiv, în cazul persoanelor fizice fără cetățenie română, nume, prenume, seria și numărul actului de identificare, țara emitentă, adresa de reședință, în cazul rezidenților, precum și codul numeric personal sau echivalentul acestuia și data nașterii, dacă acestea sunt menționate în actul de identificare; în cazul persoanelor juridice - denumirea, sediul și codul unic de identificare/codul de identificare fiscală, precum și datele cu caracter personal, prevăzute mai sus, ale reprezentantului legal al persoanei juridice; act de identitate - actul prevăzut de dispozițiile art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare; act de identificare - actul în baza căruia este permisă intrarea, respectiv șederea pe teritoriul României a persoanelor fizice fără cetățenie română.
2. La articolul 50, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în activitatea de furnizare a serviciilor de comunicații electronice în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, precum și implementarea măsurilor tehnice și organizatorice pentru asigurarea securității prelucrării se realizează cu respectarea, de către furnizorii de servicii de comunicații electronice, a reglementărilor legale aplicabile în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
3. După articolul 51 se introduce un nou articol, articolul 51¹, cu următorul cuprins:Articolul 51¹ (1) Furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, se realizează, începând cu data de 1 ianuarie 2020, numai după ce furnizorul acestor servicii a colectat, prin intermediul unui formular în format fizic sau electronic, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare la distanță, datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM, prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 55. (2) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorului final al cartelei SIM -persoană fizică sau ale reprezentantului legal al utilizatorului final al cartelei SIM - persoană juridică, colectate potrivit prezentului articol, este permisă până la împlinirea unui termen de 3 luni de la data încetării furnizării serviciului de telefonie destinate publicului la puncte mobile. La împlinirea termenului, datele se șterg sau, după caz, se distrug. (3) Atunci când datele cu caracter personal ale utilizatorului final al cartelei SIM persoană fizică sau ale reprezentantului legal al utilizatorului final al cartelei SIM persoană juridică se colectează în format electronic, aceștia transmit furnizorului de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile și o copie a actului de identitate, respectiv a actului de identificare valid în vederea verificării corectitudinii acestor date. Copia actului de identitate, respectiv a actului de identificare valid se șterge sau, după caz, se distruge de către furnizor la împlinirea unui termen de cel mult 30 de zile de la data colectării. (4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul utilizatorilor finali de cartele SIM care, la data de 31 decembrie 2019, beneficiază de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, furnizorul acestor servicii colectează, în condițiile prevăzute la alin. (1), datele de identificare ale acestora prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 55, până cel târziu la data de 31 august 2020. (5) Începând cu data de 1 septembrie 2020 este interzisă furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, prin intermediul cartelelor SIM ai căror utilizatori finali nu au pus la dispoziția furnizorului acestor servicii, în condițiile alin. (4), datele de identificare. (6) Fără a aduce atingere altor dispoziții legale aplicabile, datele colectate în temeiul prezentului articol sunt puse numai la dispoziția administratorului Sistemul național unic pentru apeluri de urgență și sunt utilizate de către acesta în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2008 , cu modificările și completările ulterioare. (7) În cazul pierderii sau furtului cartelei SIM, utilizatorul final al cartelei SIM informează furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile, care are obligația de a înceta de îndată furnizarea serviciilor prin intermediul respectivei cartele SIM. (8) În vederea îndeplinirii obligațiilor care revin furnizorului de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile potrivit art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul modificării datelor de identificare colectate conform prezentului articol, utilizatorul final al cartelei SIM pune la dispoziția furnizorului, în formatul stabilit de acesta din urmă, date de identificare actualizate, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii documentului care atestă modificarea survenită. (9) În cazul în care actualizarea datelor de identificare în conformitate cu alin. (8) se realizează în format electronic, dispozițiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.
4. La articolul 142, după punctul 19 se introduc două noi puncte, punctele 19¹ și 19², cu următorul cuprins:furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans cu încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 51¹ alin. (1) și (5); nerespectarea obligației prevăzute de dispozițiile art. 51¹ alin. (7);