(1) În cazul în care, până la data de 30 mai 2026, o autoritate contractantă nu încheie contractul de achiziție publică aferent unei achiziții publice individuale, care nu face obiectul unei achiziții publice în comun, autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire, fără obligația de a suporta daune, sau, după caz, de a încheia un contract care face obiectul unei achiziții în comun până la data de 31 decembrie 2027.
(2) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 , cu modificările și completările ulterioare, autoritățile contractante pot modifica contractele de achiziție aflate în derulare și care respectă condițiile de eligibilitate potrivit Regulamentului (UE) 2025/1.106, prin introducerea de autorități contractante, respectiv prin modificarea cantităților și/sau a prețurilor cu acordul furnizorului, în condițiile Regulamentului (UE) 2025/1.106.