(1) Personalul Ministerului Administrației și Internelor se compune din: functionari publici, politisti - functionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și politisti de frontieră angajați pe bază de contract.

(2) Din efectivele Ministerului Administrației și Internelor fac parte și elevi și studenti inmatriculati în instituțiile de invatamant proprii, precum și militari în termen incorporati, în condițiile legii.

(3) Personalul Ministerului Administrației și Internelor se supune prevederilor legale care îi reglementeaza activitatea.

(4) Personalul din Ministerul Administrației și Internelor poate beneficia, ca măsura de protecție sociala, de inlesniri în folosirea amenajarilor recreative și sportive din dotarea ministerului, similare celor acordate cadrelor militare în activitate, stabilite prin ordin al ministrului.

(5) Personalului Ministerului Administrației și Internelor trimis la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la organismele internationale specializate din strainatate, precum și ofiterilor de legătură le sunt aplicabile dispozitiile legale privind personalul trimis în misiune permanenta în strainatate.

(6) Pe timpul participării la misiunile fortelor prevăzute la art. 3, efectivelor Ministerului Administrației și Internelor le sunt aplicabile dispozitiile legale privind personalul trimis în misiune temporara în strainatate.

(7) Atasatii de afaceri interne și ofiterii de legătură desemnați de către ministrul administrației și internelor sunt trimisi la post în condițiile prevăzute în ordinul de numire, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.