(1) Modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență nu se aplică obiectivelor de investiții pentru care, după caz, până la data intrării în vigoare a acesteia:
a) au fost publicate anunțurile de achiziție publică de servicii pentru contractarea proiectării, respectiv pentru executarea lucrărilor de intervenție, după caz;
b) au fost finalizate sau sunt în curs de finalizare procedurile de atribuire pentru elaborarea documentațiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 158/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
c) au fost semnate sau sunt în curs de semnare contractele de execuție, respectiv au fost alocate fonduri de la bugetul de stat;
d) a fost emis ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice pentru includerea în programul național.
(2) Pentru toate celelalte obiective de investiții care nu se încadrează în condițiile prevederilor alin. (1) , inclusiv pentru cele care au fost cuprinse în programele locale, le sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 158/2011 , cu modificările ulterioare.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) , coordonatorii locali vor înștiința asociațiile de proprietari asupra prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și vor solicita actualizarea acordului acestora de înscriere/menținere în programul local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. În acest caz, hotărârea asociației de proprietari va fi adoptată în adunarea generală, cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației de proprietari, însoțită de tabelul nominal din care să rezulte acordul scris al acestora.