Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 24 septembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 56/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 7, după litera v) se introduc trei noi litere, literele w) - y), cu următorul cuprins: "w) proiect de investiții suplimentare - investiții suplimentare distincte față de cele definite la lit. s) și ș) din prezentul articol, constând în achiziționarea de active corporale și necorporale în valoare totală de minimum 130 mil. euro, în echivalent lei, din care minimum 100 mil. euro, în echivalent lei, destinat producerii de automobile noi și minimum 30 mil. euro, în echivalent lei, destinat producerii de motoare, realizate începând cu anul 2016 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2019, cu scopul producerii volumelor de automobile și motoare prevăzute la art. 20¹ și 22¹; 2. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12¹, cu următorul cuprins: "Art. 12¹. - (1) Începând cu anul 2016 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2019, Societatea FORD ROMANIA - S.A. realizează și finalizează, exclusiv din surse proprii sau atrase fără implicarea vreunei intervenții a statului român, un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) cu scopul producerii volumelor de automobile și motoare prevăzute la art. 20² și, respectiv, la art. 22². 3. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 16. - Furnizorul acordă ajutorul de stat individual exclusiv pentru realizarea de către beneficiar, în amplasament, a proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș)." 4. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 17. - Beneficiarul realizează în amplasament proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș), precum și proiectul de investiții suplimentare definit conform art. 7 lit. w)." 5. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 18. - Descrierea și caracteristicile proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) au făcut obiectul notificării ajutorului de stat aprobat prin Decizia Comisiei Europene." 6. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 19. - Proiectul de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) reprezintă investițiile inițiale legate de extinderea, modernizarea substanțială și dezvoltarea unității existente, inclusiv crearea de noi capacități în vederea producerii de noi tipuri de automobile, care are ca rezultat schimbări fundamentale ale întregului proces de producție." 7. Articolul 20¹ se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 20¹. - Ca urmare a implementării proiectului de investiții astfel cum este definit la art. 7 lit. s), Societatea FORD ROMANIA - S.A. realizează un volum al producției de automobile în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2017 de 810.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă." 8. După articolul 20¹ se introduce un nou articol, articolul 20², cu următorul cuprins: "Art. 20². - În cazul în care obligația prevăzută la art. 20¹ nu se realizează, Societatea FORD ROMANIA - S.A. implementează și finalizează un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w), perioada de realizare a volumului de producție de automobile de 810.000 unități urmând a se extinde până la data de 31 decembrie 2025. Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerului Finanțelor Publice imposibilitatea realizării volumelor de automobile prevăzute la art. 20¹ înainte de 31 decembrie 2017." 9. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 22. - Proiectul de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) reprezintă investițiile inițiale legate de modernizarea totală și dezvoltarea facilităților existente în amplasament, inclusiv crearea unei noi linii de producție destinate producerii de motoare, care are ca rezultat schimbări fundamentale ale întregului proces de producție și o capacitate de 300.000 de motoare pe an." 10. După articolul 22¹ se introduce un nou articol, articolul 22², cu următorul cuprins: "Art. 22². - În cazul în care obligația prevăzută la art. 22¹ nu se realizează, Societatea FORD ROMANIA - S.A. implementează și finalizează un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w), perioada de realizare a volumului de producție de motoare de 1.500.000 unități urmând a se extinde până la data de 31 decembrie 2025. Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerului Finanțelor Publice imposibilitatea realizării volumelor de motoare prevăzute la art. 22¹ înainte de 31 decembrie 2017." 11. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 23. - (1) Proiectul de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) se realizează în perioada 2008-31 decembrie 2012. 12. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23¹, cu următorul cuprins: "Art. 23¹. - Investițiile suplimentare în valoare de minimum 100 mil. euro, echivalent în lei, destinat producerii de automobile noi, aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w), se realizează începând cu anul 2016 până la data de 31 decembrie 2019." 13. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 24. - (1) Proiectul de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) se realizează în perioada 2010-31 decembrie 2012. 14. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24¹, cu următorul cuprins: "Art. 24¹. - Investițiile suplimentare în valoare de minimum 30 mil. euro, echivalent în lei, destinat producerii de motoare, aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w), se realizează începând cu anul 2016 până la data de 31 decembrie 2019." 15. La articolul 25, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 25. - Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene:". 16. La articolul 26, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 26. - Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene:". 17. După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27¹, cu următorul cuprins: "Art. 27¹. - Proiectul de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) se realizează și se finalizează de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. exclusiv din surse proprii sau atrase fără implicarea vreunei intervenții a statului român." 18. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 28. - Ajutorul de stat individual pentru cele două proiecte de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) se acordă în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și cu respectarea legislației europene cu relevanță pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și, în special, a Deciziei Comisiei Europene." 19. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 33. - Cheltuielile eligibile aferente proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) sunt stabilite de furnizor cu respectarea Deciziei Comisiei Europene." 20. Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 35. - Acordarea ajutorului de stat individual pentru proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) este condiționată de implementarea și menținerea acestora de către beneficiar, în amplasament, pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data finalizării acestora." 21. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 39. - Ajutorul de stat individual se acordă sub forma unor sume nerambursabile din bugetul furnizorului - Acțiuni generale -, cu respectarea procedurii prevăzute în cap. X, sub rezerva îndeplinirii de către beneficiar a obligațiilor asumate în legătură cu proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș)." 22. După articolul 77 se introduce un nou capitol, capitolul XII¹ "Verificarea realizării proiectului de investiții suplimentare și a volumului de producție de automobile și motoare", alcătuit din articolele 77¹ și 77², cu următorul cuprins: "CAPITOLUL XII¹ Verificarea realizării proiectului de investiții suplimentare și a volumului de producție de automobile și motoare Art. 77¹. - (1) După finalizarea proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w), dar nu mai târziu de 29 februarie 2020, Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a transmite Ministerului Finanțelor Publice raportul de realizare a proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. x). Art. 77². - (1) În situația în care, în perioada 2020-2025, se constată că Societatea FORD ROMANIA - S.A. decide să nu mai continue activitatea de producție de automobile și/sau motoare fără a fi îndeplinite obligațiile de volum de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, Ministerul Finanțelor Publice aplică mecanismul prevăzut în anexa nr. 3¹. 23. Articolul 79¹ se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 79¹. - (1) În cazul în care volumul producției realizate de beneficiar în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2017 sau până la data notificării de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. a imposibilității realizării obligațiilor de volum este mai mic de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, beneficiarul fie poate rambursa proporțional cu gradul de nerealizare ajutorul de stat plătit fiecărui proiect de investiții potrivit mecanismului de ajustare în vederea stabilirii sumelor de restituit de către beneficiar, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 31, fie poate aplica prevederile art. 20² și 22².
x) raportul de realizare a proiectului de investiții suplimentare - un raport emis de către Societatea FORD ROMANIA - S.A., care conține: o descriere și o cuantificare a valorii activelor aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la lit. w), gradul de realizare a proiectului de investiții suplimentare, precizarea perioadei de realizare a investiției suplimentare, date privind volumul producției de automobile și motoare realizate în perioade 2013-2019. Raportul va fi transmis Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu la data de 29 februarie 2020;
y) unitatea de implementare - structura din cadrul Ministerului Finanțelor Publice responsabilă cu aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și cu monitorizarea investiției suplimentare și a volumului de producție de automobile și a volumului de producție de motoare."
(2) Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerul Finanțelor Publice cu privire la data începerii realizării investiției suplimentare."
(2) Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s), exprimat în valori nominale, este defalcat pe ani investiționali, potrivit tabelului nr. 1 din anexa nr. 1."
(2) Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș), exprimat în valori nominale, este defalcat pe ani investiționali, potrivit tabelului nr. 2 din anexa nr. 1."
(2) Ulterior primirii raportului prevăzut la alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice verifică în amplasament, până la finalul anului 2020, realitatea și conformitatea informațiilor prezentate.
(3) Verificarea prevăzută la alin. (2) se va realiza prin consultarea documentelor justificative puse la dispoziție de Societatea FORD ROMANIA - S.A. și constatarea existenței fizice a activelor aferente investiției suplimentare.
(4) În perioada 2021-2026, Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a transmite anual Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 1 iulie, date privind volumul producției de automobile și motoare realizate în anul anterior, precum și documente justificative pentru fundamentarea celor declarate. Datele transmise vor fi auditate de către un auditor independent.
(2) Ministerul Finanțelor Publice constată decizia Societății FORD ROMANIA - S.A. de a nu mai continua activitatea de producție de automobile și/sau motoare prin notificarea făcută în acest sens de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. sau pe baza datelor și documentelor transmise conform art. 77¹ alin. (4)."
(2) În cazul aplicării prevederilor art. 20² și 22², dacă volumul producției realizate de beneficiar în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2025 este mai mic de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, constatat prin raportul de audit anual prevăzut la art. 20¹ și 22¹, precum și datele transmise conform art. 77¹ alin. (4), beneficiarul trebuie să ramburseze proporțional cu gradul de nerealizare ajutorul de stat plătit fiecărui proiect de investiții.
(3) În cazul aplicării prevederilor art. 20² și 22², nerealizarea proiectului de investiții suplimentare în cuantumul și termenul prevăzute la art. 7 lit. w) determină aplicarea mecanismului de ajustare în vederea stabilirii sumelor de restituit de către beneficiar, prevăzut în anexa nr. 3².
(4) În cazul în care se va stabili rambursarea proporțională a ajutorului de stat, sumele de recuperat au regimul juridic aplicabil creanțelor bugetare, conform legislației în vigoare."
24. Anexa nr. 3¹ se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență. 25. După anexa nr. 3¹ se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3², având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență.