(1) Se alocă din bugetul Fondului pentru mediu sumele necesare acoperirii cheltuielilor aferente investițiilor nerealizate în etapa I din cadrul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deșeurilor finanțate din Programul operațional Infrastructură mare și neeligibile în etapa a II-a finanțată din Programul de dezvoltare durabilă și tranziție justă sau a cheltuielilor neeligibile aferente investițiilor finanțate din Programul de dezvoltare durabilă și tranziție justă, în valoare de 167.674.715,69 lei, fără TVA, în vederea implementării proiectelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. Sumele din anexă nu conțin TVA.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , sumele sunt alocate pentru decontarea de către Administrația Fondului pentru Mediu acelor categorii de cheltuieli aferente investițiilor/lucrărilor, prestării de servicii, achiziției de bunuri contractate și/sau achiziționate, după caz, efectuate de beneficiarii prevăzuți în anexă, înainte de încheierea contractelor de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, cu condiția ca acestea să fi fost eligibile pentru finanțare din Programul operațional Infrastructură mare.
(3) Se consideră eligibile în sensul alin. (2) toate investițiile prevăzute în anexă .
(4) Se alocă suplimentar din bugetul Fondului pentru mediu sumele necesare pentru finanțarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată neeligibilă, cu respectarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, aferente cheltuielilor eligibile efectuate și plătite sau care urmează să fie plătite în cadrul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deșeurilor finanțate din Programul operațional Infrastructură mare și neeligibile în etapa a II-a finanțată din Programul de dezvoltare durabilă sau a cheltuielilor neeligibile aferente investițiilor finanțate din Programul de dezvoltare durabilă pentru autorități ale administrației publice locale, care implementează aceste proiecte.
(5) Decontarea de către Administrația Fondului pentru Mediu a taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiari în cadrul proiectelor menționate anterior se realizează în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(6) Decontarea cheltuielilor reprezentând taxa pe valoarea adăugată nerecuperabilă, efectuate de beneficiari în cadrul proiectelor mai sus menționate, se va face în baza unei cereri de decontare și a unei declarații privind caracterul nedeductibil al taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor, dată de către beneficiari la organul fiscal competent.
(7) Modelul cererii de decontare a taxei pe valoarea adăugată și mecanismul de decontare a acesteia se stabilesc prin dispoziție a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu.