În bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operaționale care utilizează mecanismul plății directe se cuprind:

a) sumele necesare plății creanțelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene și/sau bugetului de stat ca urmare a unor nereguli sau corecții financiare, în cadrul programului operațional gestionat, inclusiv majorările de întârziere ca urmare a imposibilității recuperării ori, după caz, a nerecuperării la timp de la beneficiari a acestora;

b) sumele necesare reîntregirii conturilor Autorității de certificare și plată, în cazul aplicării prevederilor art. 82 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, la solicitarea Autorității de certificare și plată;

c) sumele necesare pentru acoperirea consecințelor financiare ale suspendării plăților de către Autoritatea de certificare și plată sau de către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare;

d) sumele necesare pentru acoperirea consecințelor financiare ale dezangajării automate, în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare.