(1) Autoritatea de management este responsabilă de recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Autoritatea de certificare și plată recuperează de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare sumele pe care Comisia Europeană le-a diminuat din plățile din instrumente structurale efectuate către Autoritatea de certificare și plată, ca urmare a compensării acestora cu sumele necesare plății creanțelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene de către autoritățile române.
(3) Autoritatea de certificare și plată recuperează de la ordonatorul de credite cu rol de autoritate de management, până cel târziu la data închiderii programului operațional, orice sume din instrumentele structurale și din categoriile prevăzute la art. 11 lit. a), b), c) și e), plătite beneficiarilor în cazul programelor operaționale care utilizează mecanismul plății directe, precum și din categoriile prevăzute la art. 11 lit. b) și c), transferate unităților de plată în cazul programelor operaționale care utilizează mecanismul plății indirecte și care, ulterior plăților efectuate către beneficiari, nu au fost incluse sau au fost deduse de Autoritatea de management/Autoritatea de certificare și plată în/din cheltuielile eligibile declarate Comisiei Europene ca urmare a sesizării unor nereguli și nu au fost recuperate de la beneficiari.