LexistoriaDreptul la drept.

Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor operaționale

Azi

OUG 64/2009 · 2 articole

Articolul 18

(1) Proiectele implementate în cadrul programelor operaționale finanțate din instrumente structurale sunt considerate acțiuni multianuale.

(2) Angajamentele legale, inclusiv contractele de achiziții publice, aferente proiectelor implementate în cadrul programelor operaționale finanțate din instrumente structurale pot fi anuale sau multianuale.

(3) Creditele de angajament și creditele bugetare necesare implementării fiecărui program operațional se stabilesc având în vedere decizia Comisiei Europene de adoptare a acestuia și se reflectă în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management pentru respectivul program.

(4) În cazul programelor operaționale care utilizează mecanismul plății directe, ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management efectuează la nivel de program angajarea cheltuielilor în baza creditelor prevăzute la alin. (3), precum și lichidarea acestora, Autoritatea de certificare și plată urmând să efectueze ordonanțarea și plata.

(5) În cazul programelor operaționale care utilizează mecanismul plății indirecte, ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management efectuează la nivel de program angajarea cheltuielilor în baza creditelor prevăzute la alin. (3), precum și lichidarea, ordonanțarea și plata acestora.

(6) În cazul programelor operaționale care utilizează mecanismul plății indirecte, autoritățile de management au responsabilitatea efectuării reconcilierii contabile între conturile contabile proprii și cele ale beneficiarilor pentru operațiunile gestionate în cadrul programelor operaționale.

(7) În cazul programelor operaționale care utilizează mecanismul plății directe, autoritățile de management au responsabilitatea efectuării reconcilierii contabile între conturile Autorității de certificare și plată și cele ale beneficiarilor, pe baza documentelor transmise de Autoritatea de certificare și plată, pentru operațiunile gestionate în cadrul programelor respective.

Articolul 19

(1) Ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pot delega angajarea și/sau lichidarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor operaționale ordonatorilor de credite cu rol de organism intermediar, în limita competențelor reglementate prin ordin comun al conducătorilor celor două instituții implicate și/sau pe baza acordului de delegare de atribuții încheiat între Autoritatea de management și organismul intermediar, în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare. Ordonatorul principal de credite cu rol de Autoritate de management nu este exonerat de răspundere prin actul de delegare.

(2) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 , cu modificările ulterioare, ordonatorul de credite cu rol de organism intermediar poate angaja cheltuieli în baza creditelor de angajament prevăzute la art. 18 alin. (3), cu avizul Autorității de management, și poate efectua unele operațiuni specifice fazei de lichidare a acestor cheltuieli.

(3) Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în calitate de autoritate de management pentru Programul operațional regional, poate delega agențiilor pentru dezvoltare regională, în calitatea acestora de organisme intermediare, angajarea și/sau lichidarea cheltuielilor aferente proiectelor finanțate în cadrul programului, în baza acordului de delegare de atribuții încheiat cu fiecare dintre acestea, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare. Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței nu este exonerat de răspundere prin actul de delegare.