(1) ANRM, ANRE și autoritatea publică centrală pentru protecția mediului împreună cu autoritățile competente privind protecția mediului din subordine colaborează pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Emiterea autorizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pentru activități de explorare, stocare a dioxidului de carbon sau a licenței de transport în zone corespunzătoare terenurilor pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervații naturale, zone de protecție sanitară și perimetre de protecție hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă se face numai cu aprobarea prealabilă a autorităților competente în domeniul culturii, cultelor, protecției mediului și gospodăririi apelor, precum și a altor autorități publice implicate.