(1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului înaintează Comisiei Europene un raport privind punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv registrele prevăzute la art. 29 .

(2) Primul raport este întocmit de ANRM și ANPM pe baza unui chestionar sau a unei prezentări generale întocmite de Comisia Europeană, potrivit procedurii menționate la art. 6 din Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare și raționalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu, și transmis/transmisă statelor membre cu cel puțin 6 luni înainte de termenul de depunere a raportului.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene raportul prevăzut la alin. (2) până la data de 30 iunie 2011.