(1) Beneficiarii contractelor de concesiune, arendă și din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului, plătitori de redevență, sunt obligați să întocmească pe propria răspundere și să depună, până la data de 25 a lunii următoare intrării în vigoare a ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la alin. (4), la organul fiscal competent, o declarație-inventar privind redevențele restante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la data depunerii acesteia, avizată de Agenția Domeniilor Statului.

(2) Declarația prevăzută la alin. (1) constituie titlu de creanță, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și devine titlu executoriu în cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată în termen de 15 zile de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (1).

(3) Termenele de prescripție prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru creanțele prevăzute la alin. (1), ce fac obiectul declarației-inventar, rămân aplicabile.

(4) Modelul și conținutul formularului "declarației-inventar" se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 268/2001 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. III și ale prezentului articol se încheie un protocol între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind schimbul de informații, care se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(6) Pentru creanțele ce fac obiectul declarației-inventar se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua imediat următoare împlinirii termenului prevăzut la alin. (1). De la această dată încep să curgă termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalității de întârziere.

(7) Obligațiile incluse în titlurile executorii emise de Agenția Domeniilor Statului și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu sunt supuse declarației-inventar prevăzute la alin. (1).

(8) Punerea în executare a titlurilor executorii prevăzute la alin. (7) se supune legii în vigoare la data la care au fost emise titlurile executorii respective.