LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

OUG 64/2013 · 4 articole

Articolul 16

(1) MADR, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) derulează sprijinul prevăzut la art. 14 sub forma contribuțiilor financiare, în funcție de competențele specifice.

(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență fac obiectul notificării conform regulilor de ajutor de stat aplicabile sectorului agricol.

Articolul 17

Abrogat cel târziu la 7 octombrie 2014 · de OUG nr. 63/2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență, se vor supune aprobării Guvernului, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare privind:

a) organizarea și funcționarea fondurilor mutuale;

b) lista bolilor și dăunătorilor care pot conduce la plata unor compensații financiare către membri. Lista bolilor, dăunătorilor și evenimentelor care atrag plata unor compensații financiare prin fondurile mutuale se aprobă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anual și se actualizează ori de câte ori este cazul;

c) criterii de evaluare a capacității unui anumit eveniment de a atrage după sine plata unor compensații financiare către membri;

d) tipurile de costuri administrative ale fondurilor mutuale eligibile pentru acordarea sprijinului;

e) modalitatea de calcul al costurilor suplimentare care constituie pierderi economice în temeiul art. 71 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul nr. 73/2009 .

Articolul 18

Abrogat cel târziu la 7 octombrie 2014 · de OUG nr. 63/2014

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Guvernul va acorda, prin acte normative, stimulente celor care devin membri ai fondurilor mutuale, în funcție de resursele bugetare disponibile.

Articolul 19

Abrogat cel târziu la 9 noiembrie 2026

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ────────────────── Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean București, 19 iunie 2013. Nr. 64. _______