(1) În cazul în care procedurile de achiziții publice/sectoriale sunt efectuate de o entitate comună în cadrul unui proiect transfrontalier, respectiva entitate aplică dispozițiile de drept intern în materie de achiziții publice/sectoriale ale unuia dintre statele membre în care entitatea comună își are sediul, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, după caz, cu excepția situației în care se prevede altfel într-un acord încheiat între statele membre implicate. Un astfel de acord prevede, în orice caz, aplicarea dreptului intern al unui singur stat membru pentru procedurile de achiziții publice efectuate de o entitate comună.

(2) Pentru achizițiile publice efectuate de o filială a unei entități comune se aplică dreptul intern al unui stat membru sau dreptul intern aplicabil entității comune, după caz.