Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007 , se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 21 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 21 (1) Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor finanțează, din sume alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile și nerambursabile și din alte surse, în condițiile legii, Programul prioritar național pentru construirea de sedii pentru așezăminte culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, precum și pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea și finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale de drept public din mediul rural și mic urban, denumit în continuare Program.
2. Alineatul (3) al articolului 21 se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Programul are ca principale obiective: a) proiectarea, construirea și dotarea de sedii pentru așezăminte culturale din mediul rural și mic urban, în localitățile unde nu există asemenea instituții; b) reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul mic urban; c) reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural; d) finalizarea lucrărilor de construcție și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural și mic urban.
3. Alineatul (3¹) al articolului 21 se modifică și va avea următorul cuprins:(3¹) Obiectivele prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) se realizează de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor prin Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A., aflată sub autoritatea acestuia, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» - S.A., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
4. După alineatul (3¹) al articolului 21 se introduc trei noi alineate, alineatele (3²), (3³) și (3⁴), cu următorul cuprins:(3²) Obiectivul prevăzut la alin. (3) lit. c) se realizează prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), având ca sursă de finanțare Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale fiind autoritate de management pentru PNDR. (3³) Obiectivul prevăzut la alin. (3) lit. d) se finanțează de către Ministerul Culturii și Cultelor din sume alocate prin transferuri către bugetele locale. (3⁴) Dotarea așezămintelor culturale conform alin. (3) se face cu echipamentul tehnic minim necesar, stabilit prin ordin al ministrului culturii și cultelor.
5. Alineatul (1) al articolului 22 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 22 (1) Pentru a putea beneficia de finanțare în cadrul Programului, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3¹) și (3³), autoritățile administrației publice locale, singure sau în parteneriat cu alte autorități publice ori cu organizații neguvernamentale din țară sau din străinătate, elaborează și propun, pe baza unei documentații justificative, proiecte care trebuie să fie însoțite de programe și proiecte culturale desfășurate pe o perioadă de minimum 3 ani, precum și de garanția asigurării unei finanțări, din resurse proprii sau atrase, de minimum 10% din valoarea totală a proiectului pentru construcție, reabilitare, modernizare, dotare și/sau finalizare a lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale.
6. După alineatul (1) al articolului 22 se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În cadrul Programului, pentru proiectele finanțate conform prevederilor art. 21 alin. (3²), beneficiarii vor respecta procedura specifică de implementare a PNDR.
7. Alineatul (2) al articolului 22 se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Valorile maxime ale finanțărilor alocate pentru realizarea obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. d) se stabilesc prin Ghidul operațional.
8. Alineatul (1) al articolului 23 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 23 (1) În vederea implementării obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. a), b) și d) se constituie Comisia pentru evaluarea și selecția proiectelor, denumită în continuare Comisia, formată din câte un reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor, al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, al Asociației Comunelor și al Asociației Orașelor din România, desemnați prin ordine ale miniștrilor de resort sau prin decizie a președintelui asociației, după caz.
9. După alineatul (3) al articolului 23 se introduc cinci noi alineate, alineatele (4), (5), (6), (7) și (8), cu următorul cuprins:(4) Pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. a) și b), Ministerul Culturii și Cultelor împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor elaborează Ghidul operațional, care va cuprinde: criteriile de evaluare și selecție, modul de organizare și funcționare a Comisiei, aprobat prin ordin comun al ministrului culturii și cultelor și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor. (5) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor elaborează norme metodologice pentru derularea obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. a) prin Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A. (6) Prin ordin al ministrului culturii și cultelor se aprobă Ghidul operațional, elaborat de Ministerul Culturii și Cultelor în vederea realizării obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. d); Ghidul operațional va cuprinde criteriile de evaluare și selecție, modul de organizare și funcționare a Comisiei, precum și reguli privind implementarea, monitorizarea și raportarea activităților. (7) Comisia constituită potrivit alin. (1) va selecta proiectele propuse de autoritățile administrației publice locale care îndeplinesc condițiile minime prevăzute la art. 22 și aprobă finanțarea celor care întrunesc criteriile prevăzute în ghidurile operaționale specifice fiecărui obiectiv. (8) În vederea implementării obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. c), la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se constituie grupuri de lucru la care vor participa reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din cadrul Autorității de management pentru PNDR și, respectiv, din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, precum și 2 reprezentanți ai Ministerului Culturii și Cultelor, desemnați prin ordin al ministrului culturii și cultelor.
10. Articolul 24 se abrogă.
11. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 25 Monitorizarea implementării Programului se realizează de către fiecare minister în parte, în condițiile legii.
12. Articolul 26 se abrogă.