(1) În situația netransmiterii unui plan de restructurare până la data scadenței împrumutului astfel prevăzut la art. 6, creanțele rezultate din gestionarea împrumutului se execută pe baza înscrisurilor întocmite de Ministerul Energiei, prin care se individualizează la data scadenței sumele de recuperat care constituie titluri executorii. În cazul în care instanțele judecătorești s-au pronunțat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătorești definitive care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(3) În situația nerambursării împrumutului și netransmiterii planului de restructurare, Compania Națională a Uraniului - S.A. va transmite Ministerului Energiei un plan de lichidare care va fi notificat la Comisia Europeană.

(4) Ajutorul de stat care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data scadenței împrumutului până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene .