LexistoriaDreptul la drept.

OUG 66/2003

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul I

Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifica după cum urmează: 1. Alineatul 1 al articolului 155 va avea următorul cuprins: "Arestarea inculpatului dispusă de instanța poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate." 2. Alineatul 1 al articolului 160^c va avea următorul cuprins: "În cursul judecații, în prima instanța, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, prelungirea arestării pentru cel mult 30 de zile, de fiecare data, fără a putea depăși limita prevăzută în art. 140 alin. 2. Încheierea prin care s-a dispus asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^b alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător."

Articolul II

Dispozițiile prevăzute la pct. 31-33, 35 și 36 ale art. I din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedura penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, precum și dispozițiile din această lege privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ────────────── Ministrul justiției, Rodica Mihaela Stanoiu București, 10 iulie 2003. Nr. 66. ────────────────