(1) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit poate aplica măsura suspendării certificării la nivel de program operațional/axă prioritară/domeniu major de intervenție/măsură/beneficiar/operațiune/organism intermediar și returnează declarațiile de cheltuieli autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în cazul în care:

a) sistemele de management și control prezintă deficiențe grave, care sunt constatate de Autoritatea de audit/Autoritatea de certificare/Comisia Europeană și/sau de Curtea Europeană de Conturi în cadrul proiectelor de raport/rapoartelor finale de audit/control/verificări la fața locului și pentru care autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene nu au luat măsuri de corectare;

b) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene nu implementează recomandările cuprinse în rapoartele de verificare la fața locului întocmite de Autoritatea de certificare;

c) Comisia Europeană aplică, în conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, măsura suspendării plăților.

(2) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit ridică, în totalitate sau parțial, măsura suspendării certificării în condițiile în care a primit suficiente asigurări că au fost luate toate măsurile necesare pentru eliminarea deficiențelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) .

(3) Autoritățile de certificare/organismele care îndeplinesc funcția contabilă pentru programele finanțate din fondurile aferente politicii de coeziune și politicii comune în domeniul pescuitului aplică măsura suspendării transmiterii aplicațiilor de plată la Comisia Europeană/donatorul public internațional de la data de la care Comisia Europeană/donatorul public internațional aplică măsura suspendării plăților intermediare în conformitate cu regulamentele europene aplicabile până la data anunțului oficial privind ridicarea acestei măsuri.