Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa până la data de 31 octombrie 2019, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.

2. La articolul 15, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Pentru obligațiile bugetare care fac obiectul restructurării, precum și pentru obligațiile prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. a)-c), e)-i) și l) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită de la data depunerii notificării prevăzute la art. 3. În cazul obligațiilor prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. e), executarea silită se suspendă după comunicarea somației. .................................................................................................. (4) În cazul în care debitorul nu depune solicitarea de restructurare în termenul prevăzut la art. 22 ori în cazul în care depune solicitarea de restructurare și se emite decizie de respingere, începe sau continuă executarea silită de la data împlinirii termenului prevăzut la art. 22 ori de la data comunicării deciziei de respingere. Dispozițiile art. 21 rămân aplicabile.

3. La articolul 23, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată și nu se anulează, dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii.

4. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 36¹, cu următorul cuprins:Articolul 36¹ Implicații cu privire la achizițiile publice (1) Prin derogare de la dispozițiile art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și de la dispozițiile art. 178 alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă a depus notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare, potrivit art. 3, la organul fiscal central. Operatorul economic depune, în copie, la autoritatea contractantă notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare înregistrată la organul fiscal competent. Organul fiscal competent transmite informații cu privire la stadiul și modul de soluționare a solicitării de restructurare, la solicitarea autorității contractante. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile: a) până la data comunicării deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare, în cazul în care operatorul economic depune solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare și aceasta este aprobată; b) până la data comunicării deciziei de respingere a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare, în cazul în care operatorul economic depune solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare și aceasta este respinsă; c) până la expirarea termenului de depunere a solicitării de restructurare prevăzut de art. 22, în cazul în care operatorul economic nu depune solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare.