Anexa nr. 2

Prezenta anexă stabilește cadrul comun pentru alegerea celor mai potrivite măsuri care să asigure repararea prejudiciului asupra mediului.

1. Repararea prejudiciului asupra apelor sau a speciilor ori habitatelor naturale protejate Repararea prejudiciului adus apelor sau speciilor ori habitatelor naturale protejate se realizează prin readucerea acestora la starea inițială, printr-o reparare primară, complementară și compensatorie, unde:

a) Reparare "primară" înseamnă orice măsură de remediere care readuce resursele naturale prejudiciate și/sau serviciile afectate la starea inițială sau la o stare apropiată de aceasta.

b) Reparare "complementară" înseamnă orice măsură de remediere întreprinsă cu privire la resursele naturale și/sau serviciile pentru a compensa faptul că repararea primară nu a condus la refacerea completă a resurselor naturale și/sau a serviciilor prejudiciate;

c) Reparare "compensatorie" înseamnă orice măsură întreprinsă pentru a compensa pierderile interimare de resurse naturale și/sau de servicii care au loc între data producerii prejudiciului și momentul în care repararea primară își produce pe deplin efectul;

d) "Pierderi interimare" înseamnă pierderi care rezultă din faptul că resursele naturale și/sau serviciile prejudiciate nu-și pot îndeplini funcțiile ecologice sau nu pot furniza servicii altor resurse naturale sau publicului până când își fac efectul măsurile primare sau complementare. Nu constau în compensarea financiară acordată publicului. În cazul în care repararea primară nu conduce la readucerea mediului la starea inițială, se iau măsuri de reparare complementară. În afară de aceasta, pentru a compensa pierderile interimare suferite se recurge la repararea compensatorie. Repararea prejudiciului asupra apelor, speciilor sau a habitatelor naturale protejate implica, de asemenea, îndepărtarea oricărui risc semnificativ cu impact negativ asupra sănătății umane. 1.1. Obiectivele reparării Scopul reparării primare 1.1.1. Scopul reparării primare este de a readuce resursele naturale și/sau serviciile prejudiciate la starea inițială sau la o stare apropiată de aceasta. Scopul reparării complementare 1.1.2. În cazul în care resursele naturale și/sau serviciile prejudiciate nu revin la starea inițială, se recurge la repararea complementară. Scopul reparării complementare este de a furniza un nivel al resurselor naturale și/sau serviciilor inclusiv, după caz, într-un sit alternativ, similar cu cel care ar fi fost furnizat dacă situl prejudiciat ar fi revenit la starea sa inițială. În cazul în care este posibil și oportun, situl alternativ trebuie să fie legat geografic de situl prejudiciat, luând în considerare interesele populației afectate. Scopul reparării compensatorii 1.1.3. Repararea compensatorie se întreprinde pentru a compensa pierderile interimare de resurse naturale și de servicii până la refacerea acestora. Compensarea constă în îmbunătățiri suplimentare aduse habitatelor naturale și speciilor protejate sau apelor, fie în situl prejudiciat, fie într-un alt sit alternativ. Ea nu constă într-o compensare financiară acordată publicului. 1.2. Identificarea măsurilor de reparare Identificarea măsurilor de reparare primară 1.2.1. Se iau în considerare opțiunile de acțiune menite să readucă direct resursele naturale și serviciile la starea lor inițială în ritm accelerat, ori cele de recuperare pe cale naturală. Identificarea măsurilor de reparare complementară și compensatorie 1.2.2. La determinarea complexității măsurilor de reparare complementare și compensatorii se utilizează în primul rând abordările vizând o echivalență "resursă la resursă" sau "serviciu la serviciu". În cadrul acestor abordări, au prioritate acțiunile care furnizează resurse naturale și/sau servicii de același tip, calitate și cantitate cu cele prejudiciate. Când acest lucru nu este posibil, se furnizează resurse naturale și/sau servicii alternative. De exemplu, o reducere a calității măsurilor poate fi compensată cu un număr mai mare de măsuri de reparare. 1.2.3. În cazul în care nu se poate utiliza prima variantă de abordare "resursă la resursă" sau "serviciu la serviciu", se folosesc tehnicile alternative de evaluare. Agenția județeană pentru protecția mediului în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului pot stabili metoda care trebuie folosită, de exemplu, evaluarea monetară, pentru a determina amploarea măsurilor reparatorii complementare și compensatorii necesare. În cazul în care se poate face o evaluare a pierderilor de resurse și/sau servicii, însă evaluarea înlocuirii resurselor naturale și/sau serviciilor nu se poate realiza într-un timp util sau la un cost rezonabil, Agenția județeană pentru protecția mediului în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului pot alege măsurile reparatorii al căror cost este echivalent cu valoarea monetară estimată a resurselor naturale și/sau a serviciilor pierdute. Măsurile reparatorii complementare și compensatorii se stabilesc astfel încât să furnizeze resurse naturale și/sau servicii suplimentare ținând seama de perioada de timp necesară și de cerințele de planificare a măsurilor reparatorii. De exemplu, cu cât este mai lungă perioada de revenire la starea inițială, cu atât va fi mai mare numărul măsurilor reparatorii compensatorii care vor fi luate, toate celelalte rămânând egale. 1.3. Alegerea opțiunilor reparatorii 1.3.1. Opțiunile rezonabile reparatorii se evaluează folosind cele mai bune tehnologii disponibile, pe baza următoarelor criterii:

a) efectul fiecărei opțiuni asupra sănătății și securității populației;

b) costul punerii în aplicare a opțiunii;

c) șansele de reușită a fiecărei opțiuni;

d) măsura în care fiecare opțiune va preveni viitoare prejudicii și va evita prejudicii colaterale care s-ar putea produce ca rezultat al punerii în aplicare a acestei opțiuni;

e) măsura în care fiecare opțiune are efecte favorabile asupra fiecărei componente a resursei naturale și/sau serviciului;

f) măsura în care fiecare opțiune ține cont de aspectele sociale, economice și culturale relevante și de alți factori relevanți specifici locului;

g) termenul necesar pentru ca refacerea prejudiciului asupra mediului să fie efectivă;

h) măsura în care fiecare opțiune conduce la refacerea zonei prejudiciate;

i) legătura geografică cu zona prejudiciată. 1.3.2. La evaluarea diferitelor opțiuni reparatorii identificate pot fi alese măsuri reparatorii primare care nu restabilesc în întregime starea inițială a apelor sau a habitatelor naturale ori speciilor protejate care au fost prejudiciate, sau măsuri care produc o refacere mai lentă. Această decizie poate fi luată numai dacă resursele naturale și/sau serviciile existente ale sitului primar ca urmare a deciziei, sunt compensate prin intensificarea acțiunilor complementare sau compensatorii în scopul furnizării unui nivel similar al resurselor și/sau serviciilor, așa cum existau. O astfel de situație este, de exemplu, când resursele naturale și/sau serviciile echivalente pot fi furnizate altundeva, la un cost mai mic. Măsurile reparatorii suplimentare se stabilesc în conformitate cu regulile prevăzute la pct. 1.2.2 . 1.3.3. Fără a aduce atingere regulilor stabilite la pct. 1.3.2 . și conform art. 18 din ordonanța de urgență , agenția locală pentru protecția mediului este abilitată să decidă că nu este necesar a se lua măsuri suplimentare reparatorii în cazul în care: (a) măsurile reparatorii deja luate garantează că nu mai există niciun risc semnificativ care să afecteze în mod negativ sănătatea umană, apele sau speciile și habitatele naturale protejate, și (b) costul măsurilor reparatorii care trebuie luate pentru atingerea stării inițiale sau a unui nivel similar ar fi disproporționat în raport cu beneficiile de mediu așteptate. 2. Repararea prejudiciului asupra solului Se iau măsurile necesare pentru a asigura, cel puțin, eliminarea, controlul, izolarea sau diminuarea poluanților relevanți, astfel încât solul contaminat, ținând cont de utilizarea lui actuală sau viitoare, aprobată la momentul prejudiciului, să nu mai prezinte vreun risc semnificativ cu impact negativ asupra sănătății umane. Prezența unor astfel de riscuri se evaluează prin proceduri de evaluare a riscului, având în vedere caracteristicile și categoria de folosință a solului, tipul și concentrația substanțelor, preparatelor, organismelor sau microorganismelor periculoase, gradul de risc pe care acestea îl reprezintă și posibilitatea de dispersie. Categoria de folosință a solului se stabilește pe baza reglementărilor care privesc folosința solului sau a altor reglementări relevante, în vigoare la data producerii prejudiciului. În cazul în care se schimbă categoria de folosință a solului, se iau toate măsurile necesare pentru a preveni orice efecte negative asupra sănătății umane. În cazul în care nu există reglementări privind folosința solului sau alte reglementări relevante, categoria de folosință a zonei respective se determină în funcție de caracteristica suprafeței unde s-a produs prejudiciul, luând în considerare dezvoltarea sa previzionată. Se ia în considerare opțiunea de regenerare pe cale naturală, opțiune în care nu are loc nicio intervenție umană directă în procesul de regenerare.