(1) Personalul instituțiilor publice prevăzute la art. 2, care se desființează sau se reorganizează, se preia de către minister, respectiv de către Inspecția Muncii, după caz, și va fi încadrat, potrivit legii, în limita numărului de posturi aprobate, beneficiind de drepturile salariale legale în vigoare, pentru categoriile de funcții din cadrul instituției publice care îl preia.

(2) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat și pe noile funcții aferente Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel cum este reorganizat potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente acestora se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții.