Abrogat la 2 octombrie 2025 · înlocuit de OUG 52/2025. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Expertizarea tehnică, proiectarea și verificarea proiectelor, executarea și recepția lucrărilor și dirigenția de șantier se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, iar certificarea și auditul energetic se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare, a actelor subsecvente acestora, precum și a reglementărilor tehnice în vigoare la data proiectării/executării lucrărilor de intervenție.