(1) Persoanele care, în perioada acordării venitului lunar de completare, se încadrează în muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la alți angajatori decât cei de la care au fost disponibilizați beneficiază, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 5 alin. (2) , de 50% din venitul lunar de completare.

(2) Venitul lunar de completare prevăzut la alin. (1) se acordă numai pe perioada lucrată, iar ulterior acestei perioade se reia în plată, după caz, în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) sau la art. 5 alin. (3) , până la expirarea perioadei prevăzute la art. 5 alin. (2) .

(3) Dacă în perioada acordării venitului lunar de completare, prevăzută la art. 5 alin. (2) , persoanele beneficiare solicită înscrierea la una dintre categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, plata venitului lunar de completare încetează începând cu data acordării dreptului de pensie, conform deciziei de pensie. Venitul lunar de completare nu poate fi cumulat cu niciuna din categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Persoanele concediate colectiv de la operatorii economici prevăzuți în anexele nr. 1 și 2, în situația în care dacă se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei prevăzute la art. 5 alin. (2) la unul dintre operatorii economici cu capital majoritar de stat având ca obiect de activitate conservarea, închiderea, ecologizarea și monitorizarea postînchidere a minelor sau la unul dintre operatorii economici prevăzuți în anexele nr. 1 și 2, pentru activități de conservare, închidere, ecologizare și monitorizare postînchidere a minelor, beneficiază pe perioada lucrată, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 5 alin. (2) , de un venit lunar de completare egal cu jumătate din venitul lunar de completare prevăzut la art. 5 alin. (1) sau, după caz, la art. 5 alin. (3) .

(5) În situațiile prevăzute la alin. (4) , venitul lunar de completare reglementat de acest alineat se acordă numai pe perioada lucrată, iar ulterior acestei perioade se reia în plată, după caz, în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) sau la art. 5 alin. (3) , până la expirarea perioadei prevăzute la art. 5 alin. (2) .