(1) Autoritățile publice tutelare care au declanșat procedurile de selecție și nominalizare a membrilor noilor consilii de administrație/consilii de supraveghere la întreprinderile publice prevăzute la art. 2 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor legale aplicabile, sau la care procedurile de selecție se află în curs, fiind depășite termenele prevăzute la art. 29¹ alin. (6) pentru numirea de administratori provizorii, au obligația să le finalizeze până la data de 31 martie 2026.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice declanșează verificări privind cauzele pentru care procedurile de selecție nu au fost finalizate în termenele legale, în vederea stabilirii persoanelor responsabile și aplicării sancțiunilor prevăzute la art. 59¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit competențelor legale.
(3) Neîndeplinirea culpabilă de către conducătorii autorităților publice tutelare a obligațiilor prevăzute la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută la art. 59¹ alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, ale cărei limite se dublează.
(4) În situațiile prevăzute la alin. (1) , autoritățile publice tutelare sau adunările generale ale acționarilor, după caz, pot numi administratori provizorii până la desemnarea noilor administratori, conform dispozițiilor art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de 31 martie 2026.
(5) În situațiile prevăzute la alin. (1) , în cazul în care au fost delegate atribuții de conducere a întreprinderilor publice către directori, iar postul/posturile de director rămâne/rămân vacant/vacante, consiliile de administrație desemnează directori provizorii până la numirea noilor directori selectați conform art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de 31 mai 2026.
(6) Neîndeplinirea culpabilă de către consiliul de administrație/supraveghere a obligațiilor prevăzute la alin. (5) constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută la art. 59¹ alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, ale cărei limite se dublează.
(7) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (3) și (6) se fac de către persoane împuternicite prin ordin al președintelui Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
(8) În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, contravențiilor prevăzute la alin. (3) și (6) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.