(1) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (9) și (10) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să efectueze virări de credite bugetare și de angajament, între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.
(2) În termen de 5 zile de la aprobarea modificărilor prevăzute la alin. (1) , Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri comunică Ministerului Finanțelor Publice virările efectuate, concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul ministerului, modificate, însușite de ordonatorul principal de credite.
(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri potrivit alin. (2) , să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor între capitolele bugetare prevăzute la alin. (1) .