(1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 47 alin. (9) și (10) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament, între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării Programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase“.
(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării virărilor prevăzute la alin. (1) , Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației comunică Ministerului Finanțelor virările efectuate concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul ministerului modificate, însușite de ordonatorul principal de credite.
(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la 31 decembrie 2023, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se pot aloca Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea Programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase“.