(1) Schema de ajutor de stat «Creditul fermierului» devine operațională după data emiterii deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană, iar acordurile de finanțare vor fi emise până cel târziu la data de 31 decembrie 2024, fără a se depăși bugetul schemei prevăzut la alin. (2) . Plata grantului se efectuează până la data de 31 decembrie 2030 inclusiv.

(2) Bugetul schemei de ajutor de stat este de maximum 1.861,5 milioane lei. Ajutorul de stat sub formă de grant se finanțează în limita sumelor disponibile în soldul contului de disponibil simbol 50.89 - Disponibil din «Fondul pentru creditare și garantare a creditelor», iar după epuizarea acestora, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul VII «Alte transferuri» cod 55.

(3) Prin implementarea schemei de ajutor de stat se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 7.500 de beneficiari.

(4) Plata grantului se efectuează până la data 31 decembrie 2030 inclusiv, fără a se depăși cuantumurile nominale stabilite prin acordurile de finanțare. În situația în care pe perioada de valabilitate a creditului nivelul componentei de dobândă reprezentând ROBOR la 3 luni depășește nivelul prevăzut în acordul de finanțare, beneficiarul are obligația de a plăti diferența.

(5) Ajutorul de stat sub forma grantului, suportat din resursele prevăzute la alin. (2) , se virează lunar, pentru sumele aferente lunii anterioare, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în contul administratorului, F.G.C.R., conform deciziei emise de către acesta pe baza situațiilor centralizatoare privind dobânzile lunare datorate, transmise lunar de instituțiile de credit pe propria răspundere.