(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit pentru anul 2025 potrivit art. III alin. (8¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și pct. 1 din anexa la respectiva ordonanța de urgență, se reduce cu 30%.
(2) În termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefecții comunică numărul maxim de posturi stabilit potrivit prezentei ordonanțe de urgență către fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială. În prealabil stabilirii numărului maxim de posturi, prefecții verifică stabilirea numărului de posturi conform pct. 3 și pct. 4 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Autoritățile administrației publice locale au obligația ca în termen de 30 de zile de la comunicarea numărului maxim de posturi potrivit dispozițiilor alin. (2) să adopte proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, respectiv ale consiliilor județene privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de către instituția prefectului care se comunică și direcțiilor regionale ale finanțelor publice județene/administrațiilor județene ale finanțelor publice.
(4) În cazul nerespectării prevederilor alin. (3) , alin. (6) coroborat cu alin. (7) și (11) , direcțiile generale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, în termen de maximum 10 zile, sistează alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit care au fost sistate în condițiile altor acte normative se mențin.
(5) Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit se reia la data respectării prevederilor alin. (3) , (7) și (11) .
(6) Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, aparatului de specialitate al consiliului județean, precum și a instituțiilor publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
(7) În aplicarea alin. (1) și (3) autoritățile administrației publice locale au în vedere următoarele reguli:
a) reducerea cu 30% a numărului de posturi prevăzut la pct. 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate;
b) autoritățile deliberative, la propunerea ordonatorului principal de credite, pot stabilii ca reducerea de posturi calculată prin aplicarea procentului de 30% la numărul maxim de posturi stabilit pentru punctul 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, să fie realizată prin reduceri de posturi la toate punctele din anexa la respectiva ordonanță de urgență, cu condiția ca prin însumarea posturilor reduse să se obțină reducerea prevăzută de lege;
c) în anul 2026, în mod temporar, autoritățile deliberative, la propunerea ordonatorului principal de credite, pot aproba, cu implementare de la 1 iulie 2026, ca variantă alternativă la reducerea posturilor ocupate prin aplicarea prevederilor lit. a) și/sau b) , diminuarea cheltuielilor de personal. Cuantumul diminuării se determină după cum urmează:
i) se calculează media aritmetică lunară a execuției cheltuielilor de personal realizate în anul 2025 aferente posturilor stabilite pentru punctul 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
ii) media calculată la lit. i) se împarte la numărul de posturi stabilite pentru punctul 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
iii) cuantumul calculat la lit. ii) se înmulțește cu numărul posturilor ocupate ce ar trebui desființate și cu numărul de luni rămase până la 31 decembrie 2026 calculate de la 90 de zile care încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, perioadă pentru care trebuie aplicată măsura.
(8) Secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale transmite instituției prefectului în termenul prevăzut la art. 197 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, hotărârile autorităților deliberative adoptate pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului articol, precum și o notă justificativă detaliată, asumată de către ordonatorul principal de credite, șeful compartimentului financiar-contabil și responsabilul de gestionarea activității de resurse umane. Nota cuprinde justificarea opțiunii unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și calculul impactului financiar al măsurilor adoptate.
(9) Instituția prefectului verifică modul de calcul și modul de aplicare a măsurilor adoptate și exercită atribuțiile prevăzute la art. 255 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.
(10) Administrațiile județene ale finanțelor publice asigură expertiza de specialitate instituțiilor prefectului pentru realizarea atribuțiilor privind verificarea modului de calcul și a modului de aplicare a măsurilor adoptate de către autoritățile administrației publice locale.
(11) Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale care au aplicat în anul 2026 prevederile alin. (7) lit. c) trebuie să ia măsuri până la 31 decembrie 2026, astfel încât începând cu 1 ianuarie 2027 să fie respectate prevederile alin. (1) prin aplicarea alin. (7) lit. a) și/sau b ).
(12) Pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot aplica, în condițiile legii, fără a afecta salariul de bază, următoarele modalități:
a) reducerea numărului de posturi finanțate;
b) disponibilizarea de personal, în condițiile prevăzute la art. 518 și 519 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la art. 58 - 80 din Legea nr. 52/2003 - Codul muncii , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) reducerea nivelului unor sporuri;
d) alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal.
(13) Modalitățile și procedura de reducere a cheltuielilor prevăzută la alin. (12) se realizează cu consultarea organizațiilor sindicale din instituții sau consultarea reprezentanților salariaților, după caz.