Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numărul total de posturi pentru instituțiile prefectului, aprobat potrivit art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se reduce cu 25%, cu excepția posturilor serviciilor publice comunitare de pașapoarte și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Procedura de reorganizare a instituțiilor prefectului se definitivează de către acestea până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
(2) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerul care coordonează instituțiile prefectului emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituției prefectului, potrivit prevederilor alin. (1), precum și structura acestor posturi.
(3) Prevederile art. XLIX nu se aplică instituțiilor prefectului.