(1) Titularii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice, în cazul în care nu își îndeplinesc, în termen de 90 de zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, obligațiile de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Perioada în care titularii permiselor de conducere nu au dreptul de a conduce potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (1) se constată de către organul fiscal local competent și se stabilește de către acesta proporțional cu suma datorată, respectiv 1 zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați. Fracțiile de zile de suspendare nu se iau în calcul.

(3) Perioada în care titularii permiselor de conducere nu au dreptul de a conduce potrivit dispozițiilor alin. (1) începe la ora 0:00 a celei de a treia zi lucrătoare următoare împlinirii termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (1) și încetează la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de suspendare.

(4) În termen de 30 de zile de la luarea în evidență a obligațiilor de plată a creanțelor prevăzute la alin. (1) , organul fiscal local este obligat să comunice debitorului o somație privind obligația de plată, în cuprinsul căreia se menționează și:

a) data la care se împlinește termenul de 90 de zile prevăzut la alin. (1) , precum și faptul că ulterior împlinirii acestui termen se execută o perioadă de suspendare a dreptului de a conduce;

b) perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice stabilită potrivit dispozițiilor alin. (2) , cu indicarea datelor și orelor de început și de final ale acesteia.

(5) Perioadele în care titularii permiselor de conducere nu au dreptul de a conduce, stabilite potrivit prezentului articol, curg independent de perioadele în care aceștia nu au dreptul de a conduce potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și nu se cumulează cu acestea.

(6) În termen de 2 zile lucrătoare de la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (1) , organul fiscal local constată această împrejurare și operează mențiuni privind pierderea dreptului de a conduce în sistemul informatic PatrimVen al Ministerului Finanțelor/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se transmit prin mijloace electronice automatizate în Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate al Ministerului Afacerilor Interne/Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

(7) În termen de 2 zile lucrătoare de la constatarea stingerii integrale a obligației de plată a creanței ce a determinat suspendarea dreptului de a conduce, organul fiscal local implementează mențiuni privind redobândirea dreptului de a conduce. Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(8) Termenele prevăzute de prezentul articol se calculează potrivit art. 2.552 - 2.555 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Ministerul Finanțelor și Ministerul Afacerilor Interne adaptează și interconectează sistemele informatice proprii în scopul aplicării prevederilor prezentului articol.

(10) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și a Ministerului Finanțelor, Guvernul aprobă, prin hotărâre, normele de aplicare a prezentului articol.