Articolul 132 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 132 Regimul contravențiilor Contravențiilor prevăzute la art. 129 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu posibilitatea de a achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.