(1) În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1 și după aplicarea prevederilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Națională a Rezervelor de Stat va emite facturi fiscale pentru valoarea produselor, calculate la prețurile pieței, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naștere la încasarea acestora.

(2) Până la desdăunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat societățile comerciale debitoare vor suporta penalități de întârziere la plată, la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare, și în același timp operatorii economici implicați vor calcula costurile aferente păstrării în depozitele proprii a cantităților de cărbune și păcură păstrate la rezerva de stat de Administrația Națională a Rezervelor de Stat.

(3) Între operatorii economici implicați și Administrația Națională a Rezervelor de Stat se vor încheia contracte care vor conține clauze privind obligațiile părților, atât în legătură cu penalitățile de întârziere calculate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat, cât și în legătură cu nivelul costurilor suportate de operatorii economici pentru păstrarea, depozitarea, manipularea, paza, reparațiile, amortizările etc. ale rezervelor Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, urmând ca lunar să se realizeze compensarea obligațiilor reciproce și să fie achitată diferența de plată.

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și comerțului, Codruț Ioan Șereș Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Ministrul finanțelor publice, Ionel Popescu București, 29 iunie 2005. Nr. 70.