Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 31 iulie 2003, se modifica și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:c) serviciu de telefonie destinat publicului - serviciul pus la dispoziția publicului de către un furnizor de servicii de comunicații electronice în scopul inițierii și primirii apelurilor naționale și internaționale și al accesului la serviciile de urgență, prin utilizarea unui număr sau unor numere din Planul național de numerotație ori dintr-un plan internațional de numerotație. De asemenea, acesta poate include, după caz, unul sau mai multe dintre următoarele servicii: serviciul de relații cu clienții, serviciul de informații privind abonații, registrele abonaților, telefoane publice cu plată, servicii furnizate în condiții speciale, facilități pentru persoanele cu handicap sau cu nevoi sociale speciale ori servicii nongeografice;

2. Alineatul (2) al articolului 2 va avea următorul cuprins:(2) În cuprinsul prezentei legi sunt, de asemenea, aplicabile definițiile relevante prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2002 privind funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgenta, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 398/2002 , cu modificările ulterioare, la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la infrastructura asociata, precum și interconectarea acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002 , denumita în continuare Ordonanța privind accesul, și la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 591/2002 , cu modificările și completările ulterioare, denumita în continuare Ordonanța-cadru, și la art. 2 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu completările ulterioare.

3. Alineatele (2) și (4) ale articolului 4 vor avea următorul cuprins:(2) În stabilirea politicii și strategiei privind implementarea serviciului universal, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației va urmări reducerea la minimum a posibilelor efecte negative asupra concurenței, determinate în special de furnizarea serviciilor la tarife sau în condiții diferite de cele practicate în condiții comerciale normale, protejând în același timp interesul public. ........................................................................................ (4) Condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal se stabilesc de către ANRC, cu respectarea principiilor eficientei, obiectivitatii, transparenței și nediscriminarii, niciun furnizor de rețele sau de servicii de comunicații electronice nefiind a priori exclus.

4. Alineatele (3) și (4) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:(3) Registrul abonatilor prevăzut la alin. (1) și serviciul de informații privind abonatii prevăzut la alin. (2) vor conține informații cu privire la numerele de telefon și datele cu caracter personal ale tuturor abonatilor serviciilor de telefonie destinate publicului, cu respectarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 506/2004 , cu completările ulterioare. (4) Furnizorii de serviciu universal care pun la dispoziție utilizatorilor finali registrele abonaților sau serviciile de informații privind abonații, în condițiile alin. (1)-(3), au obligația să aplice principiul nediscriminării în tratamentul informațiilor care le-au fost puse la dispoziție.

5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:Articolul 8 (1) ANRC va lua măsuri specifice, acolo unde este cazul, pentru a asigura accesul și posibilitatea utilizatorilor finali cu handicap de a beneficia de serviciile de telefonie destinate publicului, inclusiv la serviciile de urgenta, la serviciile de informații privind abonatii și la registrele abonatilor, în condiții echivalente celor de care beneficiază ceilalți utilizatori finali. (2) ANRC poate lua măsuri specifice pentru a asigura ca utilizatorii finali cu handicap pot beneficia de aceeași oferta de servicii disponibilă pentru majoritatea utilizatorilor finali.

6. Alineatul (3) al articolului 9 va avea următorul cuprins:(3) ANRCTI poate obliga furnizorii de serviciu universal să ofere consumatorilor anumite opțiuni tarifare sau pachete tarifare diferite de cele practicate în condiții comerciale normale, în special pentru a asigura posibilitatea persoanelor cu venituri reduse sau cu nevoi sociale speciale de a avea acces la serviciile de telefonie destinate publicului și de a utiliza aceste servicii, prevederile art. 13 aplicându-se în mod corespunzător. Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației poate stabili categoriile de persoane care beneficiază de opțiunile tarifare sau pachetele tarifare oferite.

7. Alineatele (1) și (3)-(5) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:Articolul 10 (1) Prestarea de către furnizorii de serviciu universal a serviciilor în condițiile prevăzute la art. 5-8 sau art. 9 alin. (3) nu poate fi condiționată de oferirea unor facilități sau servicii suplimentare ce nu sunt necesare pentru furnizarea serviciului solicitat. ........................................................................................ (3) Furnizorii de serviciu universal sunt obligați să asigure următoarele facilități, astfel încât abonatii să-și poată monitoriza și controla cheltuielile și sa evite deconectarea nejustificată: a) la cerere, gratuit sau contra cost, facturarea detaliată; b) la cerere, restrictionarea selectiva, gratuita, a originarii de apeluri de un anumit tip sau către anumite tipuri de numere; c) modalități de plată în avans; d) plata esalonata a tarifelor de conectare la rețeaua publică de telefonie; e) măsuri specifice aplicabile în caz de neplata a facturilor. (4) ANRC poate stabili, cu respectarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 506/2004 , cu completările ulterioare, informațiile minime pe care trebuie să le conțină factura detaliată care va fi emisă de către furnizorii de serviciu universal în mod gratuit, astfel încât abonatii: a) să poată verifica și controla tarifele de utilizare a rețelei publice de telefonie și a serviciilor de telefonie destinate publicului furnizate; b) să poată monitoriza în mod adecvat utilizarea și cheltuielile, asigurându-se un control rezonabil asupra sumelor datorate. (5) Acolo unde este cazul, abonatilor le pot fi oferite informații suplimentare față de cele stabilite potrivit alin. (4), în mod gratuit sau la un tarif rezonabil, aprobat în prealabil de ANRC. Apelurile gratuite inițiate de abonat, inclusiv apelurile de urgenta, nu vor fi cuprinse în factura detaliată.

8. Alineatul (11) al articolului 10 va avea următorul cuprins:(11) În toate cazurile, suspendarea furnizarii, la un punct fix, a serviciului de telefonie destinat publicului sau deconectarea de la rețeaua publică de telefonie, în caz de neplata a facturii telefonice, se va realiza doar în urma notificării abonatului de către furnizor. Deconectarea de la rețeaua publică de telefonie nu va avea loc mai devreme de 60 de zile de la suspendare, perioadă în care este permisă doar inițierea sau primirea de apeluri care nu presupun nicio plată de către abonat.

9. Alineatele (12) și (13) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:(12) ANRC poate impune tuturor furnizorilor de rețele sau de servicii de comunicații electronice obligația de a lua măsurile prevăzute la alin. (8) sau (11) în ceea ce privește deconectarea. (13) ANRC poate retrage obligațiile prevăzute la alin. (3) sau (10) pe întregul teritoriu național sau pe o parte a acestuia, în cazul în care aceste facilități sunt larg accesibile.

10. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:Articolul 14 (1) ANRC va face public și va comunică Comisiei Europene mecanismul de compensare a costului net stabilit în conformitate cu prevederile art. 13.

11. Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:Articolul 15 (1) Dacă în urma unei analize de piața realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanța-cadru ANRC stabilește ca pe o anumită piața la nivelul furnizarii serviciilor cu amănuntul nu exista concurenta efectivă, iar obligațiile impuse în conformitate cu prevederile art. 8 din Ordonanța privind accesul sau ale art. 18 din prezenta lege nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor prevăzute la art. 45 din Ordonanța-cadru, ANRC poate impune furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice cu putere semnificativă pe piața respectiva, în mod corespunzător, una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la alin. (2) și (3), în scopul protejării intereselor utilizatorilor finali și al promovării unei concurente efective.

12. La articolul 15 alineatul (2), partea introductivă și litera b) vor avea următorul cuprins:(2) Obligațiile impuse de ANRC pot include: ........................................................................................ b) interzicerea practicării unor prețuri de ruinare, având ca efect limitarea intrării pe piața sau restrangerea concurentei;

13. La articolul 15 alineatul (3), partea introductivă și litera a) vor avea următorul cuprins:(3) De asemenea, ANRC poate impune: a) plafoane tarifare sau formule de control al creșterii tarifelor la furnizarea serviciilor cu amănuntul;

14. După alineatul (7) al articolului 15 se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:(8) La cererea Comisiei Europene, ANRC va transmite informații privind obligațiile impuse în conformitate cu prevederile alin. (1)-(4), precum și, dacă este cazul, sistemele de evidențiere contabila a costurilor utilizate de furnizorii cu putere semnificativă pe piața.

15. Alineatele (1) și (2) ale articolului 16 vor avea următorul cuprins:Articolul 16 (1) Acolo unde, pe baza unei analize de piața realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanța-cadru, ANRC stabilește ca, în ceea ce privește furnizarea unei părți sau a întregului set minim de linii închiriate, astfel cum acesta este identificat în lista de standarde publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene în conformitate cu prevederile art. 17 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind cadrul comun de reglementare pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, nu exista concurenta efectivă, va desemna furnizorii cu putere semnificativă și le va impune acestora obligații de nediscriminare, fundamentare a tarifelor în funcție de costuri și transparenta, în conformitate cu prevederile alin. (2)-(8). (2) ANRC va impune furnizorilor desemnați ca având putere semnificativă pe piața, potrivit alin. (1), să aplice condiții similare în situații similare pentru furnizorii care prestează servicii similare și sa furnizeze linii închiriate către terți în aceleași condiții și la aceeași calitate cu cele folosite pentru furnizarea propriilor servicii sau ale filialelor ori ale altor societăți din același grup, dacă este cazul.

16. Alineatul (3) al articolului 16 va avea următorul cuprins:(3) Acolo unde este cazul, ANRC va impune furnizorilor identificati ca având putere semnificativă pe piața, potrivit alin. (1), obligația de a implementa un sistem adecvat de evidențiere contabila a costurilor. ANRC va avea disponibile informații detaliate privind sistemul contabil utilizat, pe baza informațiilor transmise de furnizorii cu putere semnificativă pe piața, pe care le va transmite, la cerere, Comisiei Europene.

17. La articolul 16 alineatul (4), litera b) va avea următorul cuprins:b) tarifele practicate, incluzând tarifele inițiale de conectare, tarifele de utilizare și alte tarife, precizându-se, dacă este cazul, dacă tarifele sunt diferențiate;

18. La articolul 16 alineatul (5), litera d) va avea următorul cuprins:d) termenul obișnuit de efectuare a reparațiilor, care reprezintă perioada în care 80% din defecțiunile apărute la liniile închiriate de același tip au fost remediate, calculată de la momentul în care defectiunea a fost notificată departamentului responsabil cu remedierea defectiunilor până la momentul în care defectiunea a fost remediata și, acolo unde este cazul, a fost transmisă o notificare către utilizator privind remedierea defectiunii. În cazurile în care pentru același tip de linii închiriate sunt oferite servicii de reparații de calități diferite, termenele diferite de efectuare a reparațiilor vor fi publicate;

19. Alineatele (6) și (7) ale articolului 16 vor avea următorul cuprins:(6) Termenul obișnuit de livrare, prevăzut la alin. (5) lit. b), se va stabili luându-se în considerare duratele în care liniile închiriate au fost puse la dispoziție utilizatorilor, pe parcursul unui interval de timp de durata rezonabila, apropiat de momentul la care se efectuează aceasta determinare. La stabilirea termenului obișnuit de livrare nu se vor lua în calcul cazurile în care utilizatorii au solicitat livrarea într-un termen mai lung. (7) Dacă, într-un caz concret, un furnizor identificat ca având putere semnificativă pe piața, potrivit alin. (1), considera ca furnizarea unei linii închiriate din setul minim prevăzut la art. 16 alin. (1) la tarifele și în condițiile publicate potrivit alin. (4) și (5) este nerezonabila, acesta va putea solicita acordul ANRC pentru modificarea tarifelor sau condițiilor în acel caz.

20. Articolul 17 va avea următorul cuprins:Articolul 17 Dacă, în urma unei analize de piața realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanța-cadru, ANRC stabilește ca pe piața furnizarii unei părți sau a întregului set minim de linii închiriate prevăzut la art. 16 alin. (1) exista concurenta efectivă, va retrage obligațiile impuse potrivit art. 16 alin. (2)-(8).

21. La articolul 18, alineatul (1) partea introductivă și alineatul (2) vor avea următorul cuprins:Articolul 18 (1) Dacă, în urma unei analize de piața realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanța-cadru, un furnizor de rețele sau servicii de comunicații electronice este desemnat ca având putere semnificativă pe piața furnizarii conectarii la un punct fix la rețelele publice de telefonie și a utilizării la un punct fix a acestor rețele, ANRC va impune acestuia obligația de a oferi abonatilor săi posibilitatea de a utiliza serviciile oricărui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului, cu care este interconectat, în următoarele moduri: ........................................................................................ (2) Cererea utilizatorilor ca facilitățile prevăzute la alin. (1) să fie implementate și pe alte rețele sau în alte moduri va fi evaluată de ANRC în urma unei analize de piața realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanța-cadru, iar obligațiile necesare pentru satisfacerea acestei cereri vor fi impuse în conformitate cu prevederile art. 12 din Ordonanța privind accesul.

22. La articolul 19, alineatul (1) partea introductivă va avea următorul cuprins:Articolul 19 (1) Contractele între utilizatorii finali și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului vor conține următoarele clauze minime privitoare la:

23. După alineatul (1) al articolului 19 se introduc doua noi alineate, alineatele (1¹) și (1²), cu următorul cuprins:(1¹) Contractele între utilizatorii finali și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, cu excepția celor privind serviciile furnizate prin intermediul cartelelor preplătite sau al altor mijloace de plată asimilate, vor fi încheiate în scris sau, după caz, prin mijloace electronice, cu respectarea condițiilor cerute de lege pentru validitatea acestora. (1²) La momentul achiziționării serviciilor furnizate prin intermediul cartelelor preplatite sau al altor mijloace de plată asimilate, furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația sa pună la dispoziția utilizatorilor finali condițiile generale privind furnizarea acestora, care vor conține informațiile corespunzătoare clauzelor minime prevăzute la alin. (1).

24. La articolul 20 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins:a) descrierea serviciilor oferite, cu precizarea serviciilor incluse în tariful inițial de conectare și a celor incluse în tariful periodic de utilizare;

25. Alineatul (1) al articolului 22 va avea următorul cuprins:Articolul 22 (1) Furnizorii de rețele publice de telefonie și furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru a asigura integritatea rețelei publice de telefonie ale cărei puncte terminale se află la locații fixe și, în caz de perturbare gravă a funcționării rețelei sau în caz de forță majoră, disponibilitatea rețelei publice de telefonie și a serviciilor de telefonie destinate publicului furnizate la puncte terminale aflate la locații fixe.

25¹. Alineatul (2) al articolului 22 va avea următorul cuprins:(2) Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului furnizate la puncte terminale aflate la locații fixe sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru a asigura în mod neîntrerupt posibilitatea efectuării de apeluri de urgență.

26. Alineatul (4) al articolului 23 va avea următorul cuprins:(4) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 506/2004 , cu completările ulterioare.

27. Articolul 24 va avea următorul cuprins:Articolul 24 (1) Utilizatorii finali ai serviciilor de telefonie destinate publicului, inclusiv utilizatorii telefoanelor publice cu plată, au dreptul de a efectua în mod gratuit, indiferent de tipul rețelei sau al echipamentului terminal utilizat, apeluri către numărul unic pentru apeluri de urgență 112. (2) Furnizorii de rețele publice de telefonie au obligația de a pune la dispoziția Sistemului național unic pentru apeluri de urgenta informații privind localizarea apelantului, în măsura în care este tehnic posibil, pentru toate apelurile către numărul unic pentru apeluri de urgenta 112. (3) ANRC va lua toate măsurile necesare pentru a asigura informarea adecvată a publicului despre existenta și modul de utilizare a numărului unic pentru apeluri de urgenta 112 în rețelele publice de telefonie.

28. Alineatul (2) al articolului 25 va avea următorul cuprins:(2) Furnizorii de rețele publice de telefonie au obligația de a transmite la destinație toate apelurile efectuate către Spațiul european de numerotatie telefonica (ETNS), fără a se aduce atingere dreptului acestora de a recupera costurile determinate de transportul apelurilor prin propriile rețele.

29. Alineatul (1) al articolului 27 va avea următorul cuprins:Articolul 27 (1) ANRC poate impune furnizorilor de rețele publice de telefonie obligația de a pune la dispoziția utilizatorilor finali, acolo unde este tehnic fezabil și economic viabil: a) servicii de semnalizare tip multifrecventa bitonala (DTMF), potrivit standardelor europene sau standardelor naționale care implementeaza în statele membre ale Uniunii Europene acest standard; b) servicii de identificare a liniei care apelează, în condițiile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 506/2004 , cu completările ulterioare.

30. După alineatul (1) al articolului 27 se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În măsura în care este tehnic fezabil, furnizorii de rețele publice de telefonie vor furniza date și semnale pentru a facilita furnizarea serviciilor prevăzute la alin. (1) între statele membre ale Uniunii Europene.

31. Articolul 29 se abrogă.

32. La articolul 31 alineatul (1), punctul 31 va avea următorul cuprins:nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) și ale art. 24 alin. (2);

33. La articolul 31 alineatul (1), punctul 42 se abrogă.

33¹. Alineatul (2) al articolului 31 va avea următorul cuprins:(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel: a) faptele prevăzute la pct. 13 și la pct. 30-41, cu amendă de la 500 lei la 50.000 lei; b) faptele prevăzute la pct. 1-12 și la pct. 14-29, cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de până la 5.000.000 lei; c) faptele prevăzute la pct. 1-12 și la pct. 14-29, prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri, iar în cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei.

34. Alineatele (2) și (3) ale articolului 33 vor avea următorul cuprins:(2) Sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art. 31 alin. (1) pct. 1-27 se aplică prin decizie a președintelui ANRC. (3) Sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art. 31 alin. (1) pct. 28-41 se aplică prin rezoluție scrisă a președintelui ANRC, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

35. Articolul 34 va avea următorul cuprins:Articolul 34 Regimul sanctionator instituit prin prezentul capitol se completează în mod corespunzător cu prevederile art. 59 și art. 59¹ din Ordonanța-cadru.

36. Articolul 36 va avea următorul cuprins:Articolul 36 ANRC stabilește o procedură transparenta, simpla și necostisitoare, în scopul soluționării corecte și prompte a litigiilor nerezolvate pe cale amiabila dintre utilizatorii finali și furnizorii de servicii de comunicații electronice, ocazionate de aplicarea prezentei legi, cu implicarea organismelor ce reprezintă interesele utilizatorilor finali, precum și a altor entități relevante din domeniul protecției consumatorilor, după caz. ANRC poate stabili un sistem de rambursare a cheltuielilor făcute de utilizatorii finali sau de despăgubire pentru prejudiciile suferite de aceștia în raporturile cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, aplicabil în cazuri întemeiate.

37. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 36¹, cu următorul cuprins:Articolul 36¹ (1) ANRC va notifica de îndată Comisiei Europene furnizorii de serviciu universal desemnați sa presteze serviciile prevăzute la art. 3 alin. (2). (2) ANRC va notifica Comisiei Europene furnizorii de rețele sau de servicii de comunicații electronice desemnați ca având putere semnificativă pe piețele relevante cu amănuntul din sectorul comunicațiilor electronice și obligațiile impuse acestora în conformitate cu prevederile cap. III, precum și, în cel mai scurt timp, orice modificare a obligațiilor impuse sau a furnizorilor cărora li se aplică aceste obligații.

38. Articolul 38 va avea următorul cuprins:Articolul 38 (1) Tarifele practicate pe piețele relevante cu amănuntul de către furnizorii de rețele sau de servicii de comunicații electronice identificați ca având putere semnificativă pe aceste piețe nu sunt supuse aprobării prealabile a ANRCTI. (2) ANRCTI poate obliga furnizorii de rețele sau de servicii de comunicații electronice identificați ca având putere semnificativă pe piețele relevante cu amănuntul să notifice către ANRCTI tarifele practicate pe aceste piețe în același moment în care aceste tarife sunt notificate către clienți, în vederea controlării de către ANRCTI a respectării obligațiilor legale care le revin. (3) ANRCTI are obligația să își exprime punctul de vedere asupra tarifelor notificate, până la data intrării în vigoare a acestora.

39. După articolul 39 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:Prezenta lege transpune Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directiva privind serviciul universal), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 108 din 24 aprilie 2002.