LexistoriaDreptul la drept.

Măsuri de reorganizare a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a unor structuri aflate în subordinea acestuia

Azi

OUG 70/2010 · 13 articole

Articolul 2

Reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a structurilor din subordinea acestuia se realizează potrivit anexelor nr. 1 și 2.

Articolul 3

(1) Structurile înființate prin lege, ordonanță de urgență/ordonanță a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei ordonanțe de urgență, precum și modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(2) Structurile înființate prin hotărâre a Guvernului, supuse reorganizării, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, precum și modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 4

(1) Înființarea, organizarea și funcționarea, atribuțiile structurilor sau, după caz, ale entităților rezultate din reorganizarea instituțiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 și 2, precum și alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

(2) Desființarea, realizată prin prezenta ordonanță de urgență, a structurilor prevăzute în anexa nr. 1 va produce efecte la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind înființarea noii entități rezultate din reorganizare.

(3) Actele normative prevăzute la alin. (1) și (2) se supun spre aprobare Guvernului în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Acestea vor reglementa și situația patrimoniului instituțiilor publice reorganizate, precum și, după caz, a entităților din subordinea acestora.

(4) În situația în care, prin reorganizare, structura din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se desființează și activitățile sunt preluate de o autoritate sau o instituție publică existentă, actul normativ privind organizarea și funcționarea acesteia din urmă se modifică și/sau se completează în mod corespunzător.

Articolul 5

Personalul structurilor care se desființează în urma reorganizării se preia de instituțiile publice la care trece activitatea acestora, în limita posturilor aprobate acestor instituții, potrivit prevederilor legale, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul structurii care preia activitatea.

Articolul 6

(1) Administrația sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor se desființează ca urmare a comasării prin absorbție și preluării activității de către o structură care se înființează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform anexei nr. 1.

(2) Patrimoniul Administrației Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor se preia de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe baza bilanțului contabil de închidere al instituției care predă, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie și celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predare-preluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 7

În tot cuprinsul Legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, orice referire la Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor se consideră a fi făcută la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Articolul 8

(1) Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă din cadrul Agenției Domeniilor Statului se desființează, iar activitatea desfășurată de această direcție este preluată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

(2) Birourile județene ale Oficiului Național de Rentă Viageră Agricolă se organizează la nivel de compartiment sub denumirea de Reprezentanță a Agenției Domeniilor Statului, structură fără personalitate juridică.

(3) Activitatea desfășurată de birourile județene ale Oficiului Național de Rentă Viageră Agricolă, exclusiv în aplicarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, se preia de către centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Articolul 9

(1) Agenția Națională de Consultanță Agricolă se desființează ca urmare a comasării prin absorbție și preluării activității de către o structură care se înființează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform anexei nr. 1.

(2) Patrimoniul Agenției Naționale de Consultanță Agricolă se preia de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe baza bilanțului contabil de închidere al instituției care predă, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie și celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predarepreluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Veniturile proprii existente în conturile Agenției Naționale de Consultanță Agricolă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se virează la bugetul de stat, iar subvențiile rămase neutilizate se virează în contul de cheltuieli ale bugetului de stat din care acestea au fost primite.

Articolul 10

Abrogat.

(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția Națională a Zonei Montane, denumită în continuare Agenția, are următoarele atribuții:

a) elaborează și propune spre aprobare măsuri tehnico-operative privind aplicarea în teritoriu a strategiei și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției mediului montan în vederea creșterii calității vieții populației montane;

b) îndrumă și participă la aplicarea strategiilor și politicilor naționale și sectoriale pentru zona montană de către organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, organismele neguvernamentale și operatorii economici din teritoriul montan;

c) elaborează și propune spre inițiere Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, după caz, avizează proiectele de acte normative al căror obiect se referă la dezvoltarea și protecția zonei montane, valorificarea superioară a resurselor naturale și umane din zona montană, urmărind aplicarea acestora cu respectarea limitelor de autoritate, a principiilor autonomiei operatorilor economici și a autonomiei locale;

d) identifică teritoriile administrative până la nivel de comună, inclusiv satele aparținătoare, pe baza criteriilor de apartenență a unor terenuri și localități la zona montană, în vederea implementării strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane;

e) colaborează cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu academii, universități, cu autoritățile administrației publice locale, precum și cu organizații neguvernamentale și operatori economici, cu alte persoane de drept public și de drept privat din România și din străinătate, în scopul creării unui cadru favorabil dezvoltării durabile a zonei montane;

f) acordă consultanță tehnică la constituirea organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor, fundațiilor și altor forme de asociere ce au ca scop susținerea activităților și deservirea intereselor populației din zona montană, cu prioritate a celor privind dezvoltarea agriculturii, industriilor mici și mijlocii, a meșteșugurilor tradiționale, a turismului rural și a agroturismului, a altor activități creatoare de locuri de muncă, un obiectiv principal fiind reprezentat de sprijinirea organizațiilor profesionale ale agricultorilor din zonele montane;

g) colaborează cu autoritățile administrației publice locale în realizarea obiectivelor propuse;

h) propune Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale inițierea de acte normative cu privire la criteriile și modul de acordare, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, a facilităților și avantajelor pentru locuitorii și comunitățile zonei montane, urmărind modul de aplicare a acestora;

i) elaborează criterii de selectare a unor microzone montane prioritare care să beneficieze de programe speciale; efectuează analiza, sinteza și prognoza fenomenelor social-economice din zona montană; stabilește prioritățile și prezintă periodic informări Guvernului în legătură cu evoluția acțiunilor ce se întreprind; atenționează și face propuneri privind prevenirea oricăror acțiuni defavorabile zonei montane;

j) organizează banca de date a zonei montane și ține evidența efectelor aplicării măsurilor prevăzute de lege pentru sprijinirea agricultorilor și a operatorilor economici din zona rurală montană;

k) avizează programele și proiectele de dezvoltare rurală sectoriale și integrate din zona montană, în funcție de priorități și în conformitate cu obiectivele stabilite prin strategia dezvoltării zonei montane și a programelor guvernamentale aprobate;

l) analizează modul de acțiune a operatorilor economici în zona montană, urmărind armonizarea activităților acestora cu obiectivele prevăzute în strategia de dezvoltare a zonei montane și cu politicile regionale și locale destinate acestui scop, luând măsuri de prevenire, corectare sau de sesizare a organelor abilitate, în vederea aplicării prevederilor legale;

m) propune elaborarea de norme metodologice unitare privind acordarea de consultanță și asistență tehnică în domeniul său de activitate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;

n) colaborează cu Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, cu alte instituții interesate în dezvoltarea și protecția zonelor montane, participând la elaborarea programelor de cercetare-dezvoltare destinate zonei montane și urmărind rezultatele obținute, modalitățile de aplicare și difuzarea acestora în teritoriul montan;

o) cooperează cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului în vederea ecologizării fermelor agrozootehnice și a localităților;

p) îndrumă, coordonează și monitorizează activitatea Centrului de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați în vederea elaborării și aplicării programelor de formare în problematica zonei montane, prin care se determină o dezvoltare durabilă în localitățile montane;

q) inițiază și colaborează la organizarea manifestărilor științifice, culturale, a târgurilor și expozițiilor, a altor activități cu caracter promoțional și educativ destinate zonei montane pe plan intern și participă la acțiuni similare pe plan internațional;

r) îndrumă și organizează circulația informației și promovarea unor programe educative privitoare la zona montană prin mass-media; contribuie la formarea unei culturi montane în România;

s) încheie convenții de colaborare cu instituții specializate din țară și din străinătate, având ca obiect schimbul de informații, experiență și asistență reciprocă în domeniul promovării politicii de dezvoltare în zona montană, asigurând relații de colaborare cu organisme internaționale pentru integrarea în politica montană europeană și aplicarea pe teritoriul țării a prevederilor din convențiile și acordurile internaționale în materie, care au fost ratificate de România;

ș) practică schimbul de informații în domeniul activității proprii și folosește experți, operatori economici și alte persoane juridice care pot contribui la elaborarea programelor și studiilor de specialitate; editează materiale informativ-educative promoționale, independent sau în colaborare cu alte instituții naționale ori internaționale;

t) organizează activitatea de instruire cu specific agromontan a personalului propriu și a celui de la nivelul teritoriului;

ț) organizează activitatea de perfecționare și reconversie a șomerilor și a disponibilizaților din zona montană;

u) acționează pentru atragerea de sprijin extern și participă la derularea programelor de asistență externă și dotare tehnică în domeniul său de activitate, la activitățile de pregătire profesională, de cercetare științifică și de organizare a unor schimburi de experiență, simpozioane, seminare și alte manifestări utile procesului dezvoltării în zona montană.

(2) Agenția preia în structura sa organizatorică Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați.

(3) Personalul Agenției se repune în drepturi și în posturile aferente, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii.

(4) Agenția are sediul central în orașul Câmpeni, județul Alba."

Articolul 11

(1) Oficiul Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești se desființează ca urmare a comasării prin absorbție de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și preluării activității de către direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, conform anexei nr. 1.

(2) Patrimoniul Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești se preia de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe baza bilanțului contabil de închidere al instituției care predă, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie și celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predare-preluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 12

(1) Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară și Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale se desființează ca urmare a comasării prin fuziune și preluării activității de către Laboratorul Central Fitosanitar, care se înființează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2) Patrimoniul Laboratorului Central pentru Carantină Fitosanitară și patrimoniul Laboratorului Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale se preiau de Laboratorul Central Fitosanitar pe baza bilanțului contabil de închidere al instituțiilor care predau, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie și celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predarepreluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 13

În tot cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 262/2000 privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante și produse vegetale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 15 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 306/2001 , cu modificările și completările ulterioare, orice referire la Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară, precum și la Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale se consideră a fi făcută la Laboratorul Central Fitosanitar.

Articolul 14

Oficiile pentru ameliorare și reproducție în zootehnie se reorganizează ca structuri fără personalitate juridică, în subordinea Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu".