(1) În măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

(2) Termenul de valabilitate prevăzut la alin. (1) se menține și pentru actele de identitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al căror termen de valabilitate a expirat înainte cu cel mult 15 zile de la instituirea stării de urgență potrivit Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.