(1) Poliția Română conduce operațional, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, poliția locală care funcționează în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a unui municipiu în care a fost instituită carantina zonală în condițiile art. 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata acesteia.

(2) Conducerea operațională în sensul alin. (1) vizează natura misiunilor ce pot fi încredințate structurilor de poliție locală, zonele și modul de acțiune, fluxurile informaționale și modalitățile de comunicare la nivel instituțional, modul de raportare a alocării resurselor și raportarea evenimentelor.

(3) Resursele necesare desfășurării activității poliției locale în condițiile alin. (1) se asigură de către unitățile administrativ-teritoriale din care fac parte.