(1) Pe durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, documentele primare care stau la baza înregistrării actelor de naștere și de deces se transmit de emitenți la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/oficiul de stare civilă competent, prin fax sau prin intermediul mijloacelor electronice administrate de autorități ale statului român.
(2) În termen de cel mult 90 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) , instituțiile, autoritățile publice și persoanele fizice sunt obligate să efectueze demersuri pentru depunerea documentelor primare care stau la baza înregistrării actelor de naștere și de deces prevăzute de lege, în original, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/oficiul de stare civilă care a înregistrat actul de stare civilă.