Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 8 alineatul (2), litera a) se abrogă.
2. La articolul 8, alineatul (2¹) se modifică și va avea următorul cuprins:(2¹) Soldații și gradații profesioniști au dreptul la o compensație lunară pentru chirie, în cuantumul și condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate.
3. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Soldații și gradații profesioniști trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. a), c), d) și o) beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente, în condițiile prevăzute la art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
4. La articolul 19, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:(4) Soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, care au calitatea de pensionari militari, au acces la cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană și alte amenajări recreative sau sportive, beneficiind de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. (5) De drepturile prevăzute la alin. (2) și (4) beneficiază și soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, foști pensionari militari de invaliditate datorită unor accidente în serviciu ori unor boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, care ulterior au optat pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat. (6) Membrii familiilor soldaților și gradaților profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, care au calitatea de pensionari militari, beneficiază gratuit de asistență medicală în condițiile art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 80/1995 , cu modificările și completările ulterioare.