(1) În cazul identificării unor activități ce pot reprezenta indicii privind corupția și frauda, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, cu rol de verificare și control, inițiază, prin structurile proprii specializate, acțiuni de control.
(2) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, agențiile de implementare a proiectelor/responsabilii de implementare a investițiilor specifice locale/structurile de implementare, cu rol de verificare și control, au obligația de a sesiza, ca urmare a finalizării acțiunilor de control inițiate potrivit prevederilor alin. (1) , fără întârziere, Parchetul European, în cazul constatării unor indicii de fraudă pentru care acesta ar putea să își exercite competența, în conformitate cu prevederile art. 22 și art. 25 alin. (2) și (3) din Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) și să informeze DLAF.
(2¹) În situațiile în care sunt constatate indicii de fraudă, ca urmare a finalizării acțiunilor de control inițiate potrivit prevederilor alin. (1) , dar nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (2) , autoritățile prevăzute la alin. (2) au obligația de a sesiza, fără întârziere, DLAF și organele de urmărire penală.
(2²) În situația în care sunt necesare verificări administrative suplimentare, în vederea punerii în aplicare a prevederilor alin. (2) , care nu pot fi realizate de către entitățile publice prevăzute la art. 4 alin. (1) , acestea sesizează, fără întârziere, DLAF.
(3) Coordonatorii de reformă și/sau investiții notifică de îndată structura de specialitate cu atribuții de control din cadrul MIPE în legătură cu sesizările formulate prevăzute la alin. (2) .
(4) Coordonatorii de reforme și/sau investiții notifică MIPE, trimestrial sau ori de câte ori acesta solicită, cu privire la stadiul recuperării creanțelor bugetare, respectiv la finalizarea procesului de recuperare a acestora.