LexistoriaDreptul la drept.

OUG 71/2007

Azi

Text integral · 6 articole

Articolul 1

Se aprobă Contractul de finanțare dintre România, reprezentată de Ministerul Economiei și Finanțelor, Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - S.A., în valoare de 450 milioane euro, semnat la București la 22 decembrie 2006, pentru finanțarea Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a, denumit în continuare Contractul.

Articolul 2 — privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008

(1) Aplicarea prevederilor Contractului va fi realizată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., desemnată ca agenție de implementare a proiectului.

(2) Între Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Împrumutatului, Ministerul Transporturilor, în calitate de minister coordonator al activității Agenției de implementare a proiectului și ordonator principal de credite, precum și Agenția de implementare a proiectului, respectiv Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., se va încheia un acord de împrumut subsidiar prin care se vor delega Agenției de implementare a proiectului întreaga autoritate și responsabilitate în realizarea proiectului, efectuarea tragerilor și utilizarea sumelor subîmprumutului.

(3) Începând cu 1 ianuarie 2009, acordul de împrumut subsidiar prevăzut la alin. (2) se modifică sub formă de acord subsidiar și cuprinde drepturile și obligațiile părților în aplicarea contractului de finanțare, conform prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007

, cu modificările ulterioare.

Articolul 3

Contribuția României la realizarea investițiilor finanțate prin împrumutul extern acordat de Banca Europeană de Investiții, prevăzut la art. 1, inclusiv pentru plata taxelor și impozitelor percepute pe teritoriul tarii, precum și contravaloarea altor costuri locale, care nu se pot plăți din împrumutul extern, se va asigura de la bugetul de stat, din sumele prevăzute anual, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Articolul 3¹

Începând cu 1 ianuarie 2009, cheltuielile aferente proiectului, reprezentând cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de utilizat și de tras din împrumut și a contribuției României la finanțarea proiectului, inclusiv taxele și impozitele, precum și oricare alte costuri locale aferente proiectului, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Transporturilor, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.

Articolul 4

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea acestuia, achitarea dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului vor fi asigurate de la bugetul de stat, din sumele prevăzute anual cu această destinație în bugetul Ministerului Transporturilor.

Articolul 5

(1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, de comun acord cu Banca Europeană de Investiții, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a Contractului, amendamente la conținutul acestuia, care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană de Investiții sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.

(2) Amendamentele la Contract convenite cu Banca Europeană de Investiții, conform alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.