(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate identifica în apele sale marine situații în care, pentru unul dintre motivele enumerate la lit. a)-d) , obiectivele de mediu sau starea ecologică bună nu pot fi realizate sub toate aspectele prin măsurile adoptate sau, din motivele prevăzute la lit. e), nu pot fi realizate în termenul respectiv, conform următoarelor condiții:
a) acțiunea sau lipsa de acțiune pentru care România nu este responsabilă;
b) cauze naturale;
c) forță majoră;
d) modificarea sau alterarea caracteristicilor fizice ale apelor marine cauzate de acțiuni întreprinse din motive de interes public superior care depășesc impactul negativ asupra mediului, inclusiv orice impact transfrontier;
e) condițiile naturale care nu permit îmbunătățirea în timp util a stării apelor marine, astfel:
(i) autoritatea publică centrală din domeniul apelor prezintă clar în programul de măsuri aceste situații, care vor fi comunicate și Comisiei Europene. În identificarea acestor situații se vor lua în considerare consecințele pentru statele riverane regiunii marine Marea Neagră;
(ii) autoritatea publică centrală din domeniul apelor adoptă măsuri adecvate pentru aceste situații în scopul continuării urmăririi obiectivelor de mediu, în vederea evitării oricărei noi deteriorări a stării apelor marine afectate pentru motivele expuse la lit. b) , c) sau d) și pentru a atenua impactul negativ la nivelul regiunii marine mai sus menționate sau în apele marine ale altor state membre ale UE.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. d) , autoritatea publică centrală din domeniul apelor urmărește ca modificările sau alterările cauzate de situațiile prevăzute mai sus să nu împiedice sau să nu compromită într-o manieră definitivă realizarea stării ecologice bune la nivelul regiunii marine sau în apele marine ale altor state membre UE.
(3) Măsurile pentru aceste situații prevăzute la alin. (1) lit. e) pct. (îi) sunt, în măsura posibilului, integrate în programele de măsuri.
(4) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor elaborează și pune în aplicare toate elementele strategiei marine prevăzute la art. 5 alin. (2) , dar nu este obligată, cu excepția evaluării inițiale descrise la art. 8 , să ia măsuri specifice, în cazul în care nu există un risc semnificativ pentru mediul marin sau în cazul în care costurile acestor măsuri ar fi disproporționate având în vedere riscurile pentru mediul marin și cu condiția să nu continue deteriorarea acestuia.
(5) Atunci când, pentru oricare dintre motivele menționate anterior, autoritatea publică centrală din domeniul apelor nu ia niciun fel de măsuri, aceasta transmite Comisiei Europene justificările necesare pentru a-și motiva decizia, evitând, în același timp, compromiterea permanentă a obiectivului de a realiza starea ecologică bună.