LexistoriaDreptul la drept.

OUG 72/2003

Azi

Text integral · 15 articole

Articolul 1

(1) Statul sprijină producătorii agricoli prin acordarea a 2 milioane lei/ha pentru suprafețe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv.

(2) Beneficiarii sprijinului în valoare de 2 milioane lei/ha sunt:

a) producătorii agricoli, persoane fizice care au în proprietate teren arabil pe care îl exploatează direct, de până la 5 ha inclusiv; cei care au în proprietate peste 5 ha beneficiază de sprijin numai în limita a 5 ha;

b) persoanele fizice, proprietare de teren arabil, organizate în exploatații agricole fără personalitate juridică, care au în proprietate și exploatează terenuri arabile de până la 5 ha, beneficiază de sprijin numai în limita a 5 ha.

Articolul 2

Persoanele fizice ale căror terenuri se afla în evidentele exploatațiilor agricole cu personalitate juridică nu beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 3

(1) Sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafețe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv se acordă producătorilor agricoli prevăzuți la art. 1 alin. (2) pe baza cererii scrise al carei model este prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Cererile solicitanților sprijinului, însoțite de acte ce fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafața de până la 5 ha inclusiv, se depun în termen de 25 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la primăriile comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București pe raza cărora se afla amplasat terenul, se verifica de reprezentantul centrului agricol sau centrului comunitar pentru cadastru și agricultura și se vizează de primar.

(3) Specialiștii de la centrele agricole sau de la centrul comunitar pentru cadastru și agricultura întocmesc lista producătorilor agricoli care solicită sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafețele de teren de până la 5 ha inclusiv, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

(4) În situația în care un producător agricol are în proprietate suprafețe de teren arabil aflate în mai multe localități pe care le exploatează direct, acesta formulează cerere și primește sprijinul direct al statului de la primăria din localitatea unde este situat terenul, fără a depăși suma totală corespunzătoare suprafeței de până la 5 ha inclusiv.

(5) Sprijinul în valoare de 2 milioane lei pe hectarul de teren arabil se acordă producătorilor agricoli proporțional cu suprafața aflată în proprietate și potrivit solicitării cuprinse în cerere, în limita suprafeței de teren arabil de până la 5 ha inclusiv.

(6) Lista producătorilor privind sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha, solicitat pentru suprafețele de teren de până la 5 ha inclusiv, se afișează la sediul primăriilor, comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, în termen de maximum 5 zile de la data depunerii cererilor pentru solicitarea sprijinului financiar.

(7) Producătorii agricoli beneficiari ai sprijinului direct, care au fost omisi din lista producătorilor care au solicitat sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafețele de teren de până la 5 ha inclusiv sau cărora li s-a stabilit o sumă în lei mai mica decât cea cuvenită, pot depune contestații la sediul primăriilor în termen de 5 zile de la data afișării acestora.

(8) Primării împreună cu reprezentanții direcțiilor pentru agricultura și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, soluționează contestațiile în termen de maximum 5 zile de la data depunerii acestora și dispun, după caz, întocmirea listelor suplimentare.

Articolul 4

În termen de 5 zile de la data afișării, listele producătorilor privind sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha, solicitat de producătorii agricoli pentru suprafețele de teren de până la 5 ha inclusiv, se înaintează direcțiilor pentru agricultura și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, pentru validare.

Articolul 5

(1) Direcțiile pentru agricultura și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, întocmesc centralizatorul privind sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, pe care îl înaintează la Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

(2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, pe baza centralizatorului privind sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha, acordat pentru suprafața de până la 5 ha teren arabil inclusiv, va solicita Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite bugetare pentru alimentarea conturilor direcțiilor pentru agricultura și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, potrivit situației justificative al carei model este prevăzut în anexa nr. 4.

Articolul 6

- 1.000.000 lei/ha în luna octombrie 2003, pentru infiintari de culturi de toamna; - 1.000.000 lei/ha până la data de 1 aprilie 2004, pentru fertilizarea și erbicidarea culturilor înființate în toamna anului 2003; - 700.000 lei/ha până la data de 1 martie 2004, pentru efectuarea araturilor; - 600.000 lei/ha până la data de 1 iulie 2004, pentru întreținerea, fertilizarea și erbicidarea culturilor; - 700.000 lei/ha până la data de 1 septembrie 2004, pentru recoltarea culturilor.

(1) Sprijinul în valoare de 2 milioane lei/ha, acordat producătorilor agricoli pentru suprafețe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv, se atribuie după cum urmează:

a) pentru culturile care se înființează în toamna anului 2003, în doua etape, astfel:

b) pentru culturile care se înființează în primavara anului 2004, sprijinul se acordă în trei etape astfel:

(2) Beneficiarii sprijinului direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafețele de teren arabil de până la 5 ha inclusiv au obligația să respecte minimul de verigi tehnologice specifice fiecărei culturi, după cum urmează:

a) executarea lucrărilor pentru înființarea culturilor în perioadele optime impuse de tehnologia fiecărei culturi;

b) executarea lucrărilor de întreținere, fertilizare și erbicidare în perioada optima din zona de cultura;

c) utilizarea semințelor de buna calitate, care să asigure o densitate optima la rasarire.

Articolul 7

(1) Sumele necesare acordării sprijinului direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha producătorilor agricoli se prevăd în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

(2) Direcțiile pentru agricultura și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, virează totalul sumelor solicitate în baza listei prevăzute în anexa nr. 2 în conturi distincte deschise la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe seama unităților administrativ-teritoriale, în afară bugetului local.

(3) Plata de către unitățile administrativ-teritoriale a sumelor acordate ca sprijin direct al statului producătorilor agricoli se efectuează în numerar sau prin virare în cont bancar, după caz.

Articolul 8

Reprezentanții centrului agricol sau centrului comunitar pentru cadastru și agricultura verifica suprafețele, culturile și lucrările agricole pentru care s-a acordat producătorilor agricoli sprijinul direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafața de până la 5 ha teren arabil inclusiv, conform celor declarate în cererea întocmită de beneficiarul sprijinului, și întocmesc procesul-verbal de recepție, regularizare și restituire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.

Articolul 9

(1) Procesele-verbale de recepție, regularizare și restituire se întocmesc după cum urmează:

a) pentru culturile insamantate în toamna, până la data de 15 noiembrie 2003;

b) pentru efectuarea araturilor la culturile din primavara anului 2004, fertilizarea și erbicidarea culturilor înființate în toamna anului 2003, întreținerea, fertilizarea și erbicidarea culturilor înființate în primavara anului 2004, până la data de 15 iulie 2004.

(2) Procesele-verbale de recepție, regularizare și restituire se înregistrează într-un registru special deschis de reprezentantul centrului agricol sau al centrului comunitar pentru cadastru și agricultura.

Articolul 10

Reprezentantul centrului agricol sau al centrului comunitar pentru cadastru și agricultura întocmește centralizatorul justificativ al sumelor acordate producătorilor agricoli ca sprijin direct al statului în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafața de până la 5 ha teren arabil inclusiv, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

Articolul 11

(1) Înstrăinarea, deteriorarea și pierderea Registrului de înregistrare a cererilor pentru acordarea sprijinului direct al statului producătorilor agricoli în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafața de până la 5 ha teren arabil inclusiv și a proceselor-verbale de recepție, regularizare și restituire constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei.

(2) Încasarea sumelor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare prevăzute în anexele nr. 1-6, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei, precum și cu obligarea la restituirea sprijinului încasat nejustificat și a plății penalitatilor prevăzute de legislația fiscală în vigoare.

Articolul 12

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 11 alin. (1) și (2) se fac de către împuterniciți ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

(2) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 11, agentul constatator făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.

(3) Contravențiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) și (2) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.

Articolul 13

Suma necesară pentru sprijinirea producătorilor agricoli, în valoare de 2 milioane lei/ha pentru suprafețele de teren arabil de până la 5 ha inclusiv, precum și cheltuielile aferente tipăririi formularelor prevăzute în anexele nr. 1-6 se asigura din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

Articolul 14

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga art. VIII din Ordonanța Guvernului nr. 3/2003 pentru modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor și pentru instituirea unor măsuri de imbunatatire a colectării unor venituri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 17 ianuarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2003 .

Articolul 15

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, Ilie Sarbu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 22 august 2003. Nr. 72.