(1) Contractele/Deciziile/Ordinele de finanțare finanțate din Planul național de redresare și reziliență al României, încheiate cu beneficiarii instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, precum și cu operatorii economici aflați sub autoritatea acestora și/sau structurile de implementare, care au ca obiect finanțarea achiziției de produse și/sau servicii, se denunță unilateral de către coordonatorii de reformă și/sau investiții sau încetează, după caz, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dacă, până la această dată, beneficiarii nu au inițiat sau nu au finalizat procedurile de achiziție publică de furnizare produse și/sau servicii sau nu au parcurs etapa comunicării rezultatului procedurilor.
(2) Contractele/Deciziile/Ordinele de finanțare finanțate din Planul național de redresare și reziliență al României, încheiate cu beneficiarii prevăzuți la alin. (1) , care au ca obiect finanțarea de lucrări, indiferent dacă au fost plătite cereri de transfer, se denunță unilateral de către coordonatorii de reformă și/sau investiții sau încetează, după caz, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în următoarele situații:
a) dacă beneficiarii nu au inițiat sau nu au finalizat procedurile de achiziție publică de lucrări sau de proiectare și lucrări;
b) dacă beneficiarii au finalizat procedurile de achiziție publică de lucrări, dar nu au emis ordinul de începere a lucrărilor.
(3) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) și (2) pot solicita prin cereri de transfer cheltuielile angajate sau plătite, din cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare respective, cu excepția celor aferente facturilor de avans, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar coordonatorii de reforme și/sau investiții efectuează transferul sau autorizează sumele solicitate de beneficiari conform normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Plățile efectuate anterior denunțării unilaterale, precum și plățile efectuate în condițiile alin. (3) rămân cheltuieli definitive ale bugetelor din care s-a realizat plata, nefiind supuse recuperării de la beneficiari.
(5) Ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme și/sau investiții sunt autorizați să dezangajeze soldul aferent angajamentelor legale rămase de plată aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare denunțate unilateral sau încetate, după caz.
(6) Creditele de angajament rezultate în urma dezangajărilor efectuate conform alin. (5) nu pot fi utilizate pentru angajarea de noi cheltuieli.
(7) Beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare prevăzute la alin. (1) și (2) pot continua implementarea proiectelor din alte surse de finanțare legal constituite.