(1) Continuarea implementării proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. g) , eliminate la finanțare din PNRR din cadrul investiției 1.d - Construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor pentru a îndeplini obiectivele de reciclare din pachetul de economie circulară, se face de către Administrația Fondului pentru Mediu, în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate anual cu această destinație.
(2) Contractarea proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. g) , eligibile, care nu beneficiază de fonduri europene aferente PNRR, se face de către Administrația Fondului pentru Mediu.
(3) Perioada de implementare a proiectelor prevăzute la alin. (1) și (2) se încheie la data de 31 decembrie 2029.
(4) Pentru proiectele prevăzute la alin. (2) , plățile se vor efectua începând cu cel de-al doilea an de implementare a proiectului, astfel:
a) maximum 40% din valoarea contractului de finanțare, în cel de-al doilea an de implementare;
b) maximum 30% din valoarea contractului de finanțare, în cel de-al treilea an de implementare.
(5) Pentru proiectele prevăzute la alin. (1) , Administrația Fondului pentru Mediu încheie acte adiționale la contractele de finanțare pentru modificarea sursei de finanțare, precizarea sumei rămase de plată, durata de implementare, termenele de depunere a cererilor de plată, modalitatea de decontare a cheltuielilor eligibile și de restituire a acestora, prioritizarea decontării cheltuielilor și efectuarea plăților, procesul de monitorizare, precum și orice alte clauze contrare finanțării din Fondul pentru mediu.