Pot beneficia de subvenție individuală de sprijin pentru cazare studenții prevăzuți la art. (1), care îndeplinesc următoarele condiții:
a) nu au domiciliul sau reședința în localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studiază;
b) provin din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depășesc salariul minim brut pe economie;
c) au vârsta de până la 29 de ani;
d) optează pentru subvenție și nu au primit sau nu au solicitat un loc de cazare în căminele studențești ale instituției de învățământ superior în care frecventează cursurile.